Ce spune Poliția după ce a verificat dacă persoane cu o mașină neagră acostează fete minore în Săftica

62347756
Shutterstock

Poliţia Ilfov, care anunţa că a declanşat verificări în urma unei postări pe conform căreia persoane care circulă într-un autoturism negru acostează tinere, pe stradă, la Săftica, a finalizat ancheta, concluziile fiind că mesajul conţinea date nereale.

De altfel, persoana care a publicat mesajul a recunoscut că a minţit.

”În urma efectuării unui complex de verificări şi investigaţii, efectuate de către poliţiştii din Otopeni, cu privire la anumite persoane care se deplasează cu o maşină de culoare neagră şi care ar acosta persoane de sex feminin, în zona localităţii Săftica, a rezultat faptul că afirmaţiile presupuselor persoane vătămate, cât şi cele ale persoanei care a postat aspectele respective pe o reţea de socializare, sunt contrazise în totalitate de ansamblul probator administrat pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept”, au anunţat, luni seară, reprezentanţii IPJ Ilfov, potrivit News.ro.

Sursa citată precizează că atât fetele cu care poliţiştii au discutat, cât şi persoana care a scris şi publicat mesajul au recunoscut că au minţit.

”În acelaşi context, subliniem şi faptul că persoanele respective au recunoscut că au prezentat aspecte nereale, faptele la care s-au referit neexistând în realitate”, se mai arată în informarea făcută publică de reprezentanţii Poliţiei judeţene Ilfov.

Poliţia judeţeană Ilfov a anunţat, duminică după-amiază, că a deschis un dosar în cadrul căruia se fac verificări, după ce pe o reţea de socializare a fost postat un mesaj prin care o persoană susţinea că fete minore au fost acostate de persoane aflate într-un autovehicul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62376726
Ultima zi de pelerinaj la Mănăstirea Nicula. Miile de credincioși care au împânzit dealurile pleacă după liturghie
Procesiune impresionantă la Mănăstirea Nicula, din Cluj, în ajunul sărbătorii de marți - Adormirea Maicii Domnului, care e și zi de hram.
62376495
Accident mortal în Mioveni. Un biciclist de 55 de ani a murit lovit de mașină
Accident mortal, luni seară, pe Drumul Național 73E, în Mioveni. Un biciclist în vârstă de 55 de ani care, potrivit polițiștilor, circula pe contrasens, a fost lovit de o mașină.  
62376478
Răsturnare de situație. Ce pedeapsă a primit până la urmă șoferul care a ucis o elevă pe trecerea de pietoni, în Satu Mare
Răsturnare de situație, în cazul tânărului, care - acum mai bine de un an - a accidentat mortal o elevă de 15 ani, pe o trecere de pietoni din județul Satu Mare.