Ce avea în bagaj neamțul acuzat de crimă, care a fugit în România alături de iubita româncă. FOTO

62497746
Pro TV

Maria, românca bănuită de crimă împreună cu iubitul neamț au ajuns în arest și vor fi judecați în vederea extrădării în Germania. Iindividul a fost prins la frontiera cu Ungaria încercând să iasă din România.

Pe lângă faptul că era deja căutat prin Interpol, mai avea în bagaje și substanțe interzise.

Autorităţile judiciare din Trier, un oraş din sud-vestul Germaniei, au cerut extrădarea unui cetăţean german acuzat de uciderea unei femei în vârstă de 68 de ani, pe care a vrut să o jefuiască, ajutat de o româncă. Cei doi au fost prinşi, vineri, în România, pe numele lor fiind emis un mandat european de arestare pentru omor calificat. Germanul a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Petea când încerca să iasă din România.

Ce avea in bagaje neamțul acuzat de crimă

Potrivit portalului german de stiri stern.de, Parchetul din Trier a cerut extrădarea suspectului de crimă în Germania, a declarat procurorul principal Peter Fritzen, în condiţiile în care pe numele acestuia şi al presupusei sale complice, o româncă de 36 de ani, există mandate europene de arestare. În zilele următoare, autorităţile judiciare române vor decide cu privire la extrădarea solicitată a celor doi suspecţi, menţionează sursa citată de news.ro.

Portalul german de ştiri precizează că moartea femeii de 68 de ani a fost violentă şi că primele date indică faptul că aceasta ar fi fost omorâtă în scop de jaf de către cei doi iubiți, care ar fi furat din apartamentul ei din Trier bani şi alte obiecte de valoare. Aceeaşi sursă arată că femeia moartă a fost descoperită în apartament de către o rudă, în urmă cu o săptămână.

„Din cercetări a reieşit că învinuitul s-a deplasat în România imediat după comiterea faptei. Vineri, la solicitarea Parchetului, Judecătoria Trier a emis un mandat european de arestare sub suspiciunea de omor calificat. În aceeaşi seară, cei doi au fost localizaţi şi arestaţi în România”, mai menţionează portalul de ştiri citat.

Potrivit aceleiaşi surse, nu a fost făcut public modul în care a fost ucisă femeia, şi nici contextul crimei nu a fost dezvăluit, iniţial „din motive tactice”, după cum a anunţat procurorul de caz.

„În urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au identificat, pe raza municipiului Satu Mare, o femeie de 36 de ani, din judeţul Maramureş”, a transmis, duminică seară, IPJ Satu Mare.

Obiectele din bagajul neamțului

Polițiștii români au precizat că germanul de 39 de ani a fost depistat în Petea, la Punctul de Trecere al Frontierei România-Ungaria iar ambii învinuiți au fost încarcerați în Centrul de Arestare Preventivă al IPJ Satu Mare.

În plus, potrivit unei informări a Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră sătmăreni au găsit în bagajele germanului, la controlul de frontieră, substanţe interzise.

Ce avea in bagaje neamțul acuzat de crimă

„Vineri, 08 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean german în vârstă de 39 de ani. Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către colegul nostru s-a constatat că autorităţile din Germania au emis, pe numele persoanei, chiar în aceeaşi zi, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Mai mult, la efectuarea controlului asupra bagajelor personale, a bunurilor aflate asupra sa, poliţiştii de frontieră au descoperit o substanţă solidă, de culoare verde-oliv care, la testare cu aparatul aflat în dotarea Poliţiei de Frontieră a reacţionat, rezultând că face parte din categoria drogurilor de risc. În consecinţă, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducere/scoatere din ţară, precum şi importul sau exportul drogurilor de risc, fără drept”, arată Poliţia de Frontieră.
 

Articol recomandat de sport.ro
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Citește și...
Accident cu 20 de persoane implicate, în Giurgiu. O șoferiță de 50 de ani a murit, după ce a lovit cu mașina un microbuz

Planul Roșu de intervenție a fost activat luni seară în Giurgu, după ce un microbuz cu călători și un autoturism s-au ciocnit pe DN 6. Conducătoarea mașinii a decedat, iar șase persoane din microbuz au fost rănite, în urma impactului.

Rusia aruncă în luptă un număr mare de trupe nord-coreene. Kremlinul le-a trasat asiaticilor o misiune clară

Rusia concentrează zeci de mii de militari — inclusiv trupe nord-coreene recent sosite — pentru a lansa un asalt asupra pozițiilor ucrainene din regiunea rusă Kursk, a declarat duminică un oficial american pentru CNN.

Referendumul lui Nicușor Dan, în linie dreaptă. BEC a stabilit condițiile în care va fi organizat

BEC a stabilit în ce condiții se va vota la referendumul cerut de Nicușor Dan. Astfel, bucureștenii vor vota în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, pe buletine de vot separate la cele două scrutinuri.

Recomandări
Reactorul 2 de la Cernavodă ar putea fi oprit în următoarele 48 de ore. Nivelul Dunării continuă să scadă

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat în dimineața zilei de 13 august, în contextul scăderii continue a nivelului Dunării. 

Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR. Caută un acord pe legea salarizării

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării.

Meteorologii au prelungit avertizarea de caniculă. Codul portocaliu de caniculă a intrat în vigoare | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu pentru zilele de marți și miercuri, fiind prognozate temperaturi de până la 39 de grade Celsius, disconfort termic ridicat și nopți tropicale.