Femeia ucisă de soț în somn, la Zalău, a avut o moarte violentă. Bărbatul era gelos și agresiv

×
Publicitate

Un incident șocant s-a petrecut în Zalău. O femeie de 37 de ani, mamă a doi copii, a fost ucisă de soțul ei. Gelozia l-ar fi împins pe bărbat să o omoare, în somn, chiar de ziua ei.  

Tulburător este că, în trecut, a avut pe numele lui un ordin de restricție, însă cea care i-a acceptat multe, l-a iertat.

Imaginile au fost filmate de sora femeii. A fost lăsată să intre în locuință, după ce bărbatul a anunțat că și-a ucis soția. Apartamentul celor doi a fost împânzit de criminaliști. Zeci de poze cu cei doi, dar și cu copiii lor erau înșirate pe masa din dormitorul cuplului. Pe pat au fost găsite urme de sânge, dar și alte probe, care arată că femeia a luptat cu toate puterile să se salveze și, cel mai probabil, a fost lovită înainte de a fi ucisă.

Femeia lucrase, până de curând, la un hipermarket din oraș. Sora ei povestește că, de câțiva ani, bărbatul de 39 de ani era extrem de gelos și devenise agresiv. Acum doi ani, poliția i-a dat chiar un ordin de restricție din cauza ieșirilor violente, dar, de dragul celor doi copii, soția l-a iertat.

Șocant este că, înainte de crimă, sărbătoriseră, împreună cu rudele apropiate, ziua femeii.

Rodica Kiss, sora victimei: „Nu era săptămână să nu se certe. O bătea, făcea scandal. Era foarte gelos. Nu putea vorbi cu nimeni. Ei au petrecut, sâmbătă, la mama acasă. S-au distrat, s-au pupat a zis mama, totul bine”.

Cei doi s-au întors singuri în apartamentul lor, iar după miezul nopții, ar fi început scandalul. Copiii nu erau acasă. Procurorii vorbesc despre o moarte violentă.

Sorin Flonta, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Zalău: „Pe fundalul unui conflict, inculpatul a sugrumat-o, apoi s-a prezentat la poliție să se predea. Motivul crimei a constat în gelozia exacerbată. Nu este la primul act violent”.

Dan Antonescu, expert criminolog: „Sunt cel puțin doi factori favorizanți: comportamentul agresiv al individului și felul în care femeia a înțeles să-i mai acorde credite. Este cea mai mare greșeală pe care au făcut-o foarte multe dintre victime”.

Vecinii mărturisesc că au asistat de multe ori la scene dure și că bărbatul nu se ferea să își impună autoritatea.

Vecină: „Odată veneau și o prins o de cap și a tras o sus. Am strigat la el ce face cu ea și mi a zis să nu mă bag. Era un om tare agresiv. Era gelos. Mama a zis să bage divorțul. I-a dat bani, dar s-au împăcat”.

Copiii ramași fară părinți într-un mod atât de brutal vor intra într-un program de consiliere psihologică.

Violeta Milaș, directorul DGASPC Sălaj: „Copiii, în acest moment, sunt în familia lărgită a mamei”.

Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de omor și riscă până la 20 de ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62157964
Dănuț Lupu, cel mai teribilist șofer din fotbalul românesc. Infracțiunile în serie care l-au condus spre închisoare

Fostul fotbalist Dănuț Lupu merge la închisoare. El a fost condamnat la 7 luni și 10 zile cu executare.

62391248
Cum să vă feriți de site-urile fake. Pățania unei tinere care a comandat o rochie

Fiţi precauţi atunci când faceți cumpărături online. Mai mulți români au fost înșelați de reprezentanții unor magazine, care își promovau produsele, pe rețelele sociale.

62346435
Înfrângere aspră pentru ANAF la ÎCCJ. Verdict în problema diurnelor trecute de Fisc la venituri salariale

Victorie la ÎCCJ pentru o companie din domeniul construcțiilor care a fost obligată de ANAF la sume suplimentare după ce instituția a încadrat diurnele și indemnizațiile de detașare la venituri salariale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.