Ce a găsit Poliția de Frontieră în Marea Neagră. Au fost scoase din apă, aproape de țărm | VIDEO

×
Publicitate

Poliţiştii de frontieră au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit, în lungime de peste 800 de metri, iar în acestea au descoperit şi trei sturioni care au fost eliberaţi.

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră de la Sulina au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat.

„Cu această ocazie, au descoperit în Marea Neagră, mai multe plase ce aveau captură de peşte în ele, iar în urma verificărilor suplimentare s-a constatat că lungimea totală a acestora este de 865 metri, iar în plase se aflau capturaţi trei sturioni în stare vie. Cei trei sturioni au fost redaţi mediului natural, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării şi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei”, au afirmat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul braconajului piscicol şi desfăşoară activităţi în vederea identificării autorilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62588136
Marian Godină sare în apărarea jandarmului care l-a amendat pe organizatorul marșului comemorării victimelor de la Colectiv
Marian Godină a reacționat în scandalul jandarmului care l-a amendat pe organizatorul marșului de comemorare a victimelor de la Colectiv. Polițiștul l-a apărat pe tânăr.
62588122
Tragedie de Ziua Morților. Un tânăr a murit în Bistrița-Năsăud după ce a încercat să împace doi cumnați beți
O sărbătoare s-a încheiat tragic, într-o familie din Bistrița-Năsăud. Un tânăr de 26 de ani a fost înjunghiat mortal, după ce a încercat să împace doi cumnați.
62588109
Zona spectaculoasă ascunsă între colinele Transilvaniei. Vin turiști și din străinătate să admire peisajul de toamnă
Vă invităm într-o călătorie printre colinele Transilvaniei, cu mocănița de la Sovata. Turiști de la noi, dar și de peste hotare, se bucură de peisajul de toamnă, din locomotiva veche de 76 de ani.