Unul dintre bărbaţii arestaţi după jaful de la Luvru va fi judecat, dar nu pentru furt. Cauza este de cascadorii râsului

62585576
IMAGO

Unul dintre cei doi bărbaţi arestaţi pentru spargerea de la Luvru va fi judecat miercuri la Bobigny, nu pentru furt, ci pentru că a distrus o oglindă dintr-o secţie de poliţie într-un acces de furie, relatează AFP.

Suspectul în vârstă de 39 de ani „este deja cunoscut pentru fapte de furt calificat comise în 2008 şi 2014 şi se află, de asemenea, sub control judiciar într-un alt caz de furt calificat care urmează să fie judecat în noiembrie la tribunalul penal din Bobigny”, a declarat procurorul Laure Beccuau, în cadrul unei conferinţe de presă. Într-un comunicat transmis AFP, apărarea suspectului a precizat că „doreşte să redea realitatea exactă a faptelor”.

Potrivit avocaţilor inculpatului, Maxime Cavaillé, Diala Al Shaman, Florian Godest Le Gall şi Maxence Gallo, ar fi într-adevăr „regretabil ca unele comunicări publice hazardate să inducă în eroare opinia publică cu privire la profilul său real”.

Avocaţii indică faptul că „este corect ca acest domn să fie trimis în judecată miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 13:00, în camera 31 a tribunalului penal din Bobigny”.

Cu toate acestea, ei notează că „în acest caz vechi (2019), judecătorul de instrucţie a constatat absenţa oricărui element incriminatoriu în ceea ce priveşte faptele de furt, fiind pronunţată o neîncepere a urmăririi penale pentru acest cap de acuzare”, potrivit News.ro.

„Recunoscut nevinovat, el a fost totuşi plasat în arest preventiv. Această măsură nejustificată i-a provocat furia, ceea ce i-a adus trimiterea în faţa tribunalului penal din Bobigny pentru că a... distrus o oglindă din secţia de poliţie în aceste condiţii speciale”, afirmă apărarea sa, precizând că „el nu se află absolut deloc sub control judiciar în acest caz”. Procurorul a precizat că acest bărbat, şofer de taxi clandestin, locuia „în Aubervilliers, unde s-a născut”.

În ceea ce priveşte Luvrul, „ADN-ul său a fost găsit pe una dintre vitrinele sparte, precum şi pe obiectele abandonate în timpul fugii” infractorilor. Procurorul a anunţat joi cinci noi arestări, printre care un alt suspect de jaf, dar bijuteriile furate, estimate la 88 de milioane de euro, rămân de negăsit.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62587875
Mai multe persoane au leşinat brusc la o petrecere de Halloween din Germania. S-au plâns de stare de rău

Mai multe persoane au leşinat brusc la o petrecere uriaşă de Halloween organizată vineri seară într-o sală de evenimente din oraşul german Stuttgart, informează DPA.

62587871
Preşedintele sud-coreean a cerut sprijinul Chinei pentru a relua dialogul cu Coreea de Nord. Xi se arată dispus să coopereze

Preşedintele sud-coreean a solicitat ajutorul preşedintelui chinez în eforturile de a relua discuţiile cu statul vecin înarmat cu arme nucleare, Coreea de Nord.

62587870
Trump a adus aur masiv într-o baie de la Casa Albă. Președintele SUA e mândru de renovare

Președintele-magnat imobiliar, mare adept al marmurei și aurului, a înlocuit gresia verde din anii '40 cu marmură albă și neagră lustruită, în baia pe care a modificat-o.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.