Cazul tinerei din București, care a pretins că e sechestrată. Pe cine a vrut să se răzbune

62067939
Pro TV

Tânăra care a sunat, vineri seara, la 112 reclamând că este ținută cu forța într-un apartament din Capitală ar fi recurs la acest gest din răzbunare, după ce s-a certat cu partenerul.

„După apelul la 112, în care o minoră anunţa că a fost sechestrată într-un apartament din Drumul Taberei, conform detaliilor publicate, am localizat aproape imediat perimetrul cu blocul în care se afla şi se află şi la această oră minora. Am fost în permanentă legătură cu echipele implicate la nivelul primăriei şi cu comandantul Poliţiei din sector. Eu cred că cel mai important după această experienţă este să realizăm că ne putem baza pe oamenii din comunitate şi pe poliţiştii locali, care şi-au dat tot interesul să ajute şi să o găsească. Minora nu are domiciliul în Bucureşti, locuieşte aici cu concubinul ei şi nu doreşte să se întoarcă acasă. Apelul s-a dovedit a fi o răzbunare, în urma unei dispute cu partenerul", a scris primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, pe Facebook, conform Agerpres.

El a opinat că sunt necesare modificări ale legislaţiei, astfel încât încă de la primul apel la 112 să existe posibilitatea localizării apelului, fără altă formalitate, iar Poliţia locală să intre, în astfel de cazuri, sub comanda coordonatorului la nivel local al Poliţiei naţionale pentru a ajuta echipajele din teren.

Totodată, a pledat pentru dotarea sistemului 112 cu echipamente performante, care să aibă capacitatea de localizare în timp real.

Poliţia Capitalei a anunţat vineri seara că este căutată o tânără care a sunat la 112 şi a reclamat că este ţinută cu forţa într-un apartament din Bucureşti, aceasta indicând zona în care se află, dar fără a oferi detalii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62055966
Fetiță de 3 ani, lovită de mașină într-o localitate din Sibiu. Starea copilei

O fetiță de trei ani a fost lovită, sâmbătă, de o mașină în timp ce traversa neregulamentar strada principală din localitatea sibiană Alămor.

62071730
Cristi Danileț: „Desemnarea Danei Gîrbovan este în urma unei proceduri netransparente”

Nominalizarea Danei Gîrbovan, șefa Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, pentru postul de ministru al Justiției vine „în urma unei proceduri netransparente”, consideră judecătorul Cristi Danileț.

62071926
Un avion de mici dimensiuni pilotat de un american a aterizat forţat pe un câmp din Mureş

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat sâmbătă, la Ceuaşu de Câmpie, în judeţul Mureş, un bărbat cu cetăţenie americană fiind rănit uşor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.