Poliţia Maramureş a ridicat imagini de pe camere de supraveghere în cazul fetiței de 5 ani ucise

61957340
Pro TV

Poliţia Maramureş precizează, într-un comunicat de presă, că au fost administrate mai multe categorii de probe în cazul fetiţei de 5 ani din Baia Mare care a fost violată și ucisă.

Poliția a menționat că, între acestea, se numără și ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, precizează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Poliţia Maramureş, ancheta penală se desfăşoară de către procuror şi echipe de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu menţiunea că unele dintre activităţile procedurale se derulează cu ajutorul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.

”Astfel, în activităţi sunt angrenaţi peste 50 de poliţişti (20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, 10 poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Maramureş, 15 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare şi şase poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române). De asemenea, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, acordă sprijin activităţilor desfăşurate în această cauză specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor. În cadrul cercetărilor s-au administrat mai multe categorii de probe, aflate în curs de analiză şi exploatare. Ca şi exemple de activităţi desfăşurate, menţionăm că au fost audiate mai multe persoane, au fost ridicate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona comiterii faptei, au fost prelevate probe biologice de la mai multe persoane”, sea arată în comunicat.

Activităţile specifice, derulate sub coordonarea procurorului de caz, au condus la elaborarea unor ipoteze de lucru şi conturarea unui cerc de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor, însă acestea nu pot fi făcute publice pentru a nu împiedica ancheta penală.

”Subliniem că, până la acest moment, organele judiciare nu au dat publicităţii pe nici o cale date referitoare la vreo persoană bănuită de comiterea infracţiunilor în prezenta cauză. De asemenea, menţionăm că toate activităţile procedurale realizate până la acest moment în cauză, s-au derulat cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în legislaţia penală şi procesual penală în vigoare”, adaugă sursa citată.

Fetiţa de 5 ani Baia Mare găsită moartă a fost violată şi lovită în cap cu un obiect contondent, potrivit rezultatelor necropsiei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61958152
Un bărbat a murit într-un incendiu care a cuprins casa. Flăcările, declanșate de o candelă

Destin amar pentru un bărbat de 48 de ani, din judeţul Bacău. A murit într-un incendiu puternic ce i-a mistuit casa. Vecinii au încercat să îi sară în ajutor, însă flăcările puternice şi fumul dens i-au ţinut la distanţă.

61958131
Un turist a fost târât afară dintr-un avion. Ce s-a întâmplat cu bărbatul. VIDEO

Pasagerul unei curse aeriene spre Mallorca a avut nevoie de ajutor pentru a coborî de la bordul avionului, acesta fiind într-o stare avansată de ebrietate. Bărbatul nu se putea ține pe propriile picioare.

61958125
Șase copii din India, uciși de câinii sălbăticiți

Şase copii au fost ucişi de către câini sălbăticiţi, în nordul Indiei, în ultima săptămână.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.