Caz fără precedent în fotbalul românesc. Fanii Petrolului au salvat 250.000 de euro cu ajutorul unei butelii | FOTO & VIDEO

62272359
Agerpres

Aflată într-o situație grea din punct de vedere financiar, Petrolul Ploiești, echipă nou-promovată în Superligă, primește ajutorul suporterilor.

Pentru a scăpa gruparea "galben-albastră" de costuri suplimentare, doi fani au venit cu o ideea unică în fotbalul românesc.

Dragoș Michițescu, consilier local al Municipiului Ploiești din partea PNL, și Octav Preda, angajat al primăriei Ploiești, s-au oferit să recondiționeze scaunele de pe stadionul "Ilie Oană" cu ajutorul unei butelii.

"Cam vreo 250.000 de euro au fost economisiți prin recondiționarea scaunelor de pe „Ilie Oană”!

Am găsit o soluție profi și ieftină, alături de Dragoș Machitescu, soluție acceptată de Primaria Ploiesti și administratorul stadionului, CSM Ploiești.

Costurile acestei soluții vor înghiți maximum 1.000 de euro!

Problema e că pentru a finaliza întrega arenă într-un timp cat mai scurt avem nevoie de SPRIJINUL SUPORTERILOR pentru a începe lucrările și la peluze!

În acest moment, lucrăm la Tribunele I și 0.

Doritorii sunt așteptați la stadion începând cu 17.45, în această seară", este mesajul postat de către Octav Preda pe Facebook.

Citește și: Două noi cazuri de variola maimuței, confirmate în România

Înainte de a intrat în politică, respectiv în administrație, Dragoș Machitescu și Octav Preda s-au numărat printre oamenii de bază ai galeriei petroliste.

Citește și: Marea Britanie declară urgenţă naţională din cauza temperaturilor record

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62265983
Două noi cazuri de variola maimuței, confirmate în România

Două noi cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România. Până în prezent, în România, au fost diagnosticați cu variola maimuței 18 pacienți.

62272353
Iubitul avocatei din Iași care a murit acum un an în condiții misterioase, acuzat de omor calificat. Ce s-a descoperit

Un avocat din Iași a fost reținut vineri de poliție după ce procurorii au strâns suficiente probe ca să îl acuze de uciderea iubitei lui, în urmă cu un an.

62272352
O bătrână de 86 de ani, care a dispărut într-o zonă împădurită din Gorj, este căutată de autorități cu o dronă

Autoritățile din Gorj folosesc o dronă în speranța că vor da de urma unei bătrâne de 86 de ani care a dispărut ieri într-o zonă împădurită din apropierea mănăstirii Tismana.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.