Câți ani de închisoare a primit un tată care și-a violat fiul cu retard mental. Una dintre fapte a avut loc în loc public

62311794
Shutterstock

Un bărbat din Zlatna, judeţul Alba, a fost condamnat de către Judecătoria Alba Iulia la 12 ani şi 3 luni de închisoare pentru două infracţiuni de viol şi ultraj contra bunelor moravuri.

Victima infracţiunilor de viol este fiul bărbatului, în vârstă de 22 de ani, diagnosticat cu retard. Una dintre fapte a avut loc sub un pod, iar violatorul a devenit agresiv cu poliţiştii chemaţi de martori să intervină, el dezbrăcându-se în faţa acestora, conform news.ro.

Judecătoria Alba Iulia a dispus, miercuri, condamnarea la 12 ani şi 3 luni de închisoare a unui bărbat în vârstă de 59 de ani din Zlatna, găsit vinovat pentru viol şi ultraj contra bunelor moravuri.

Victima bărbatului este chiar fiul său, în vârstă de 22 de ani, diagnosticat cu retard mental mediu şi fără discernământ. Prin sentinţa care nu este definitivă, după executarea pedepsei principale, agresorul nu are voie să se mai apropie, timp de trei ani, la mai puţin de 50 de metri de victima sa.

Faptele au avut loc în cursul anului trecut şi în anul 2021. Prima faptă de viol a avut loc în seara zilei de 11 iulie 2022, sub un pod, când bărbatul şi-a abuzat fiul cu care a întreţinut relaţii sexuale orale. O femeie care a trecut pe pod a observat ce se întâmplă şi a chemat o patrulă a Poliţiei Locale.

„Martora a mai arătat că agenţii din cadrul Poliţiei Locale au coborât sub pod, le-au solicitat persoanei vătămate şi inculpatului să urce pe pod pentru a lămuri situaţia de fapt, moment în care inculpatul a început să îi ameninţe, respectiv şi-a dat jos pantalonii pentru ca martora să îi demonstreze că a întreţinut raporturi sexuale cu fiul său. Aceasta mai arată că, în momentul în care inculpatul şi-a dat pantalonii jos, de faţă au fost aproximativ 20-30 de persoane” se arată în documentele Judecătoriei Alba Iulia.

De asemenea, o vecină a celor doi a povestit că, ieşind pe balcon să dea cu aspiratorul, l-a văzut pe bărbat în balconul său în timp ce întreţinea relaţii sexuale anale cu fiul său. Fapta a avut loc în mai 2021.

„Martora povesteşte că inculpatul obişnuieşte să stea complet dezbrăcat în balconul său, se uită la martoră când o vede pe aceasta în balcon, dar nu se îmbracă şi nu are nicio reacţie, motiv pentru care martora se teme de el”, a mai reţinut instanţa.
Inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, iar din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 12.07.2022 reiese faptul că acesta nu prezintă tulburări psihice, că raportat la fapta imputată a avut capacitatea de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele negative ale acţiunilor sale, având discernământ prezent la momentul comiterii faptei şi nu se recomandă măsuri de siguranţă cu caracter medical.
Inculpatul a negat comiterea faptelor, refuzând să dea declaraţie cu privire la acuzaţiile aduse. În plus, el a refuzat şi să fie suspus testului poligraf.

„Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere. Deşi a fost interpelat de către instanţa de judecată în repetate rânduri, acesta a refuzat să dea declaraţie în cauză, cu toate că la fiecare audiere de martori intervenea peste aceştia şi expunea propria sa variantă” au mai reţinut magistraţii.

În schimb, suspectul a depus la dosar concluzii scrise.

În cuprinsul acestor concluzii scrise, inculpatul arată că fiul său nu este minor, are peste 20 de ani (...) ”trebuie să aibă şi el viaţă sexuală, chiar dacă este puţin mai în urmă, nu poate rămâne virgin toată viaţa”, se arată în documentele citate.
Sentinţa Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62306651
Când se va distribui prima tranșă a voucherelor de energie și cum vor putea fi folosite. Anunțul premierului Ciucă

Voucherele de energie acordate categoriilor vulnerabile de persoane vor fi distribuite începând cu data de 1 februarie.

62318459
Șefa de la oncologie primea șpagă la fiecare 10-15 minute de la pacienții cu cancer. Cu cât pleca acasă la final de zi

Șefa secției de oncologie a Spitalului Județean din Suceava primea bani de la pacienții cu cancer sau de la membri ai familiilor acestora la fiecare 10-15 minute, potrivit anchetatorilor care au analizat înregistrările camerelor de supraveghere.

62172481
Bebelușul din Suceava decedat după botez ar fi avut „o moarte violentă”. Datele publicate în raportul INML

Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București a publicat raportul referitor la motivul decesului bebelușului după botezul săvârșit la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”. Copilul a avut o moarte violentă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.