Câtă apă este acum în Barajul Paltinu, după golire. Se propun noi restricții din ianuarie, lună cu debite scăzute

62595643

Administraţia Naţională Apele Române anunţă că în acumularea Paltinu mai sunt disponibile aproximativ 3 milioane de metri cubi de apă, iar debitul evacuat către staţia de tratare este menţinut la nivelul maxim autorizat – 3 mc/s.

La acest ritm, Barajul Paltinu ar asigura funcţionarea fără restricţii timp de 12 zile, în situaţia în care lacul nu primeşte aport suplimentar. Prognozele hidrologice indică însă posibile creşteri ale debitelor, între 1,5 şi 3 mc/s, ceea ce ar putea extinde perioada de alimentare fără limitări până la 24 de zile, acoperind astfel întreg intervalul sărbătorilor de iarnă, transmite news.ro.

Instituţia avertizează totuşi că lunile ianuarie şi februarie rămân problematice, având în vedere nivelul scăzut al debitelor şi temperaturile specifice sezonului rece, care pot afecta atât rezervele de apă, cât şi funcţionarea instalaţiilor hidrotehnice. Consumul casnic, de regulă mai ridicat în această perioadă, poate amplifica presiunea asupra resursei.

Posibil regim restricționat

În acest context, Apele Române au solicitat convocarea unei şedinţe tehnice coordonate de Consiliul Judeţean şi Prefectura Prahova, cu participarea ANAR, ESZ Prahova, HidroPrahova, Hidroelectrica şi Elsid. Discuţiile vizează posibilitatea furnizării apei în regim restricţionat începând cu 1 ianuarie 2026, prin reducerea debitului evacuat din acumulare. Măsura ar prelungi perioada în care ar putea fi utilizate volumele existente şi ar crea condiţiile necesare ca Hidroelectrica să poată furniza, după testări tehnice, un debit suplimentar.

„Pentru a proteja resursa şi pentru a evita pe cât posibil un scenariu al restricţiilor, Apele Române au solicitat organizarea unei şedinţe tehnice, sub coordonarea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Prahova, împreună cu toate instituţiile implicate (ANAR, ESZ Prahova, HidroPrahova, Hidroelectrica, Elsid) care să analizeze, în limitele legal instituţionale şi tehnice, posibilitatea furnizării apei către populaţie în regim restricţionat, începând din 1 ianuarie 2026. Măsura presupune reducerea debitului maxim autorizat care poate fi evacuat din acumulare şi furnizat către staţia de tratare Voila, măsură care ar permite extinderea perioadei de utilizare a volumelor disponibile şi prelungirea cât mai mult a intervalului de furnizare a apei către populaţie. În acelaşi timp, creează posibilitatea alocării timpului necesar în care S.C. Hidroelectrica S.A. să poată furniza un debit suplimentar prin instalaţiile sale, dar cu condiţia prealabilă efectuării unor teste tehnice”, au arătat reprezentanţii „Apele Române”.

Reprezentanţii instituţiei subliniază că obiectivul este prevenirea impunerii unor restricţii dure pentru populaţie, prin adaptarea exploatării barajului la nevoile operatorului de apă şi la evoluţia consumului. Pentru o fundamentare tehnică solidă, Apele Române au propus formarea unui grup interdisciplinar de specialişti şi experţi care să analizeze scenariile posibile şi impactul lor asupra infrastructurii. Concluziile vor fi prezentate în cadrul unei viitoare şedinţe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Golirea de fund, în iunie 2026

Instituţia mai precizează că operaţiunile de golire de fund trebuie amânate până după iunie 2026, întrucât primăvara – perioadă cu precipitaţii ridicate – impune menţinerea unui nivel înalt în lac şi nu permite coborârea apei la limitele necesare intervenţiilor subacvatice.

Anunţul vine după o criză majoră a alimentării cu apă, care a afectat peste 107.000 de locuitori din 13 localităţi din Prahova şi un oraş din Dâmboviţa. Timp de o săptămână, apa nu a putut fi tratată din cauza turbidităţii foarte mari, generate de combinarea ploilor torenţiale cu acţiunea de golire a barajului pentru lucrări de decolmatare.

Autorităţile au reluat luni furnizarea apei în toate localităţile afectate, însă populaţia este avertizată că lichidul poate fi folosit exclusiv pentru igienizarea toaletelor, până ce Direcția de Sănătate Publică nu va testa apa pentru potabilitate.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Situație halucinantă la Iași. Autoritățile au fost de acord ca o fată de 14 ani abuzată să locuiască cu abuzatorul de 25

Un individ de 25 de ani din Iași este cercetat sub control judiciar pentru act sexual cu un minor. Copila de 14 ani a rămas însărcinată. Halucinant este că autoritățile și-au dat acordul că adolescenta și bărbatul să locuiască împreună.

Germania se așteaptă la o creștere economică mai mare pentru că ... se va munci mai mult

Economia Germaniei ar putea beneficia, în 2026, de un plus de ritm datorat pur și simplu calendarului.

Sacoșe pline cu bani din tăiat ilegal păduri. Percheziții în Suceava pentru evaziune, delapidare și transport ilegal de lemn

Poliţiştii suceveni au făcut, luni, 18 percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor agenţi economici şi instituţii publice din judeţul Suceava.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.