Cât ne costă cumpărăturile pentru masa de Paște. Produsele s-au scumpit față de anul trecut

×
Publicitate

Intrăm în linie dreaptă pentru Paștele Catolic și Floriile ortodoxe, iar oamenii au început prospecțiile prin piețe și magazine.

 

Concluzia este amară și îndeamnă la cumpătare. De la carnea de miel și până la ouă, brânza pentru pască, ori verdețuri, toate costă mai mult față de anul trecut.

În carmangerii oamenii vin, privesc, se interesează de prețuri, dar încă nu cumpără în speranța că poate-poate vor fi ceva ieftiniri. Așa că deocamdată carnea de miel rămâne în vitrine.

Client:Față de anul trecut e mai scump. Am luat jumătate. Deci cu totul. Pulpă pentru ciorbiță și poate un stufat”.

Client:Mergem tot cu carnea de porc”.

Client: „Moda cumpăratului cu bucățica se menține și anul acesta. Prea puțini mai iau un miel întreg”.

Marin Grasu, proprietarul unei măcelării:De exemplu, dacă și-ar lua o pulpă din spate, undeva la trei kilograme, înseamnă 120 de lei. 40 de lei kilogramul. Jumătate de miel are undeva la 5,6 kilograme, cu tot cu organe, adică 240 de lei. Sau un miel întreg, la 10 kilograme, așa cum îl preferă în general clienții, undeva la 480 de lei - 500 de lei”.

Plătesc ceva mai mult, între 100 și 160 de lei, pentru un pachet cei care comandă carnea deja asezonată.

Florian Mateiță, proprietarul unei cooperative țărănești:Avem pachetele care conțin pulpă față, pulpă spate. Noi le-am numit friptură la cuptor. Avem pachetul pentru stufat sau grătar și sunt coaste sau cotlete. Și pachetul de ciorbă care include cap, rasoale, adică partea de jos a picioarelor”.

S-au aprovizionat cu mai multă marfă și vânzătorii de ouă. Mai ales că în luna Paștelui consumul crește cu 50%.

Un român ajunge să mănânce, în medie, 30 de ouă, față de 21, într-o lună obișnuită. Vestea bună este că fermierii pot să asigure consumul intern în totalitate.

Marian Gherghe, proprietarul unei ferme de păsări: „Au început să vină. Intră pensiile”.

R: Cam câte ouă cumpără?

Client:Acum cartoanele de 30. Până în perioada sărbătorilor de Paște poate 10. 1,40 lei, 1,20 lei, depinde de coduri”.

La legume și verdețuri prețurile se tot schimbă.

Client:Acum o săptămână am fost. Era mai convenabil parcă. Acum un pic cam scump. Așa am văzut”.

R: La ce anume?

Client:De exemplu la roșii, la castraveți. Erau 10 lei și acum 15 lei”.

Brânza pentru pască de exemplu costă în jur de 35 de lei un kilogram. Același preț îl are, în medie, și un kilogram de miez de nucă pentru cozonac.

Cum Paștele Catolic e aproape a început zarva și în supermarketuri.

Andrei Popescu, directorul general al unui supermarket online: „De Paște, la fel ca și de Crăciun, un coș mediu depășește 350 de lei cu TVA, iar printre cele mai căutate categorii sunt ouăle. Avem în ofertă inclusiv ouă vopsite, carne, în special carnea de miel, dulciurile pentru cadouri”.

La rândul lor ortodocșii se vor bucura duminica de Florii și vor mânca pește. Kilogramul de păstrăv costă în jur de 40 de lei, iar cel de doradă 70.

Articol recomandat de sport.ro
Îi recunoști pe toți? Cum arată azi UEFAntasticii, la 20 de ani după sfertul Steaua - Rapid
Îi recunoști pe toți? Cum arată azi UEFAntasticii, la 20 de ani după sfertul Steaua - Rapid
Citește și...
Trei blindate Piranha, implicate într-un accident în Sălaj. 11 militari au fost răniți

Unsprezece militari au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 aparţinând unei coloane militare din Batalionul 813 Infanterie s-au ciocnit, joi seară, în judeţul Sălaj, pe DN 1C.

O femeie a făcut scandal în două mijloace de transport din Pitești și a atacat un șofer cu spray lacrimogen

O femeie de 28 de ani a făcut scandal în două mijloace de transport din Piteşti şi a folosit un spray iritant-lacrimogen după ce unul dintre şoferi i-a atras atenţia.

Rusia avertizează România, după reacția MAE. „Să nu expună inutil vieţile şi sănătatea propriilor cetăţeni”

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o întrevedere cu oficiali ai Ministerului de Externe. 

Recomandări
Noua lege a salarizării a unit bugetarii: toți o critică și cer mai mulți bani și „recunoaștere”. Proteste naționale

Discuțiile pe legea salarizării continuă, iar joi au mers la negocieri sindicatele din educație. Și, în cazul celor care lucrează la catedră, proiectul de lege a stârnit nemulțumiri, după ce mai multe sporuri fie au fost reduse, fie eliminate.

„Armele fantomă” care inundă România. Cum sunt introduse în țară nedetectate. „Am găsit în portbagaj 18”

Fenomen îngrijorător, în România. Tot mai mulți indivizi sunt prinși cu arme de foc, unele letale, deținute ilegal. Anul trecut, polițiștii de la „Arme și muniții” au descoperit peste 3.000, de trei ori mai multe față de anii precedenți.

Bărbatul care și-ar fi măcelărit bunica și fratele vorbea des de „Lucifer”. Alex i-ar fi amenințat „cu o macetă”

Caz înfiorător în Târgu Jiu. Un bărbat de 39 de ani și-ar fi omorât bunica și fratele mai mare cu un an, apoi s-a sinucis în același apartament.