Cât de multă pâine mănâncă românii. Oamenii cumpără tot mai puține franzele cu fiecare an care trece

×
Publicitate

Românii par să nu mai fie adepții expresiei „nicio masă fără pâine”. Deși producție este, oamenii cumpără tot mai puține franzele cu fiecare an care trece.  

Scăderea cea mai mare se vede anul acesta. În primele șase luni din 2022, o familie a cumpărat, în medie, cu nouă pâini mai puțin decât anul trecut.

Suntem mai cumpătați, spun cei din industria de panificație și cumpărăm cât ne trebuie, atât pentru sănătate, dar și pentru a reduce din risipa alimentară.

Românii taie din porția de pâine

Deși consumăm mai puțină pâine, ea rămâne preferata multor români. Mâncam franzela goală, dar și în combinații la care străinii se uită ciudat.

Britanicii sau spaniolii de pildă, mănâncă de două ori mai puțină pâine decât noi. Anul acesta însă, am tăiat serios din porții.

Român:Una e suficientă. Dacâ mâncăm multă pâine îngrașă. Acum câțiva ani, mai multă. Acum am redus”.

Român: Una la două zile”.

Tot mai mulți români ajung la concluzia că sunt suficiente câteva felii de pâine la masă sau deloc.

Așa că sunt mai cumpătați când merg la cumpărături. Cele 30.000 de franzele care se coc zilnic într-o brutărie de lângă București, de exemplu, se vând mai greu decât anul trecut. Clienții vin, dar cer mai puțin.

Yașar Muhammed, administratorul unei fabrici de pâine: „Față de anul trecut e mai scăzut cu 15%. În loc de șase pâini ia omul patru pâini. S-a redus porția la fiecare”.

De altfel, de câțiva ani încoace românii cumpără mai puțină pâine, dar scăderile au fost mici de la un an la altul. Până acum, când scăderea a fost abruptă.

Câtă pâine mănâncă românii

Ca să vă faceți o idee, în 2017 o familie cumpăra, în medie, într-un an, 88 de kilograme de pâine.

Anul trecut, cantitatea a ajuns 83 de kilograme. Și doar în primele șase luni ale acestui an s-a mai redus cu trei kilograme.

Practic, față de acum cinci ani, anul acesta de pe masa unei familii au dispărut opt kilograme de pâine. Adică echivalentul unui raft.

Cei din industria de panificație estimează o scădere și mai mare a consumului.

De 4-5 kilograme față de anul trecut. Creșterea constantă a prețului a determinat în special populația din mediul rural să cumpere mai puțin. Compensează cu pâine făcută în casă, ori cu mămăligă.

Andreea Carmen Ciobanu, șef de producție la o brutărie: „Clienții diferă. Sunt cei în vârstă, care consumă mai puțin din cauza pensiilor mici. Cumpără într-o zi o pâine, mai vin la două zile și mai cumpără iar o pâine. Preferă să facă o mămăliguță. Ne organizăm în funcție de clienți. Să nu rămână pentru a doua zi”.

Român: „O pâine o mănânc. Îmi ajunge într-o zi. Facem acasă turte, pâine, mai facem mămăligă”.

Î: Mămăligă faceți?

Femeie: Da, facem. Dau la câine, mai mâncam și noi. Mai fac acu la rolă, la aragaz mai fac pâine, mai facem o plăcintă”.

În același timp, mulți au înțeles că nu e sănătos să mănânce pâine la orice masă și în orice combinație alimentară.

De altfel, nutriționiștii atrag de mult atenția că pâinea albă poate fi la fel de dăunătoare ca excesul de zahăr .

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Autoritățile au dat în folosință primii kilometri ai Autostrăzii Sibiu - Pitești. Șoferii pot circula pe o porțiune de 13 km

Cu chiu cu vai, oficialii au inaugurat, joi, un ciot de 13 kilometri de autostradă. Este prima și ultima bucată deschisă anul acesta - un tronson al drumului de mare viteză de la Sibiu la Boița, gata cu aproximativ cinci luni înainte de termen.

O femeie cu dizabilități din Prahova a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa. Locuia împreună cu mai multe rude

O femeie de 30 de ani cu dizabilități din Prahova a pierit în incendiul care i-a cuprins casa. Locuia împreună cu mai multe rude, dar oamenii, speriați, s-au grăbit să iasă din clădirea care s-a aprins, și n-au mai putut s-o salveze.

Un individ din Suceava, suspectat de crime în serie, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru că și-a omorât soția

Un bărbat din judeţul Suceava suspectat de crime în serie a fost condamnat, acum, în primă instanță, la 30 de ani de închisoare, pentru uciderea soției sale.  

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,