Cartier din Buzău cu mii de oameni, în carantină totală. Nimeni nu are voie să intre sau să iasă

×
Publicitate

De azi dimineață au fost organizate filtre cu echipaje de la poliție, jandarmerie și armata la toate intrările în cartierul Poșta din Buzău.

În acest cartier de la periferia orașului locuiesc aproape 2000 de persoane. Nimeni nu are voie să între sau să iasă din perimetrul carantinat decât dacă are o urgență pe care o poate demonstra - aprovizionarea magazinelor, sau chestiuni de serviciu care nu pot fi amânate.

Cei care intră în cartier nu au voie să interacționeze cu nimeni altcineva decât cu persoanele la care au declarat că trebuie să ajungă urgent. O problemă o reprezintă faptul că în zonă nu există nicio farmacie.

Cei care au nevoie de medicamente vin cu rețelele la filtre și, acolo, le predau rudelor sau prietenilor care se duc să le cumpere. Comitetul Local pentru Situați de Urgență Buzău a anunțat că, în cursul zilei de astăzi, vor fi aduse 10 mii de măști pentru oamenii din cartierul Poșta, iar străzile vor fi dezinfectate zilnic.

 

Carantină timp de 14 zile

 

Cartierul din Buzău a fost plasat în carantină azi-noapte, pentru 14 zile, după ce aici a fost descoperit un focar de infecție cu noul coronavirus.

19 persoane, printre care și copii, au fost luate cu ambulanțele și transportate la spitalul suport din Râmnicu Sărat și în capitală.
Totul a pornit de la un bărbat care a nesocotit ordonanța militară în ziua de Paște.

Forțe de ordine și medici, au împânzit aseară cartierul Poșta din Buzău după ce mai mulți locuitori au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

Totul ar fi pornit de la un bărbat de 41 de ani, de etnie romă, membru al unui cunoscut clan din oraș. Acesta ar fi ignorat ordonanțele militare și a mers de Paște la rudele sale dintr-o localitate din Ialomița, unde era focar de infecție. Ar fi contactat boala de la socrul său, confirmat pozitiv câteva zile mai târziu.

Leonard Dimian - prefect Buzău: “Pornind de la un buzoian care s-a deplasat în ziua de paște în alt județ de unde a contactat noul coronavirus au fost infectați nu mai puțin de 19 cetățeni din municipiul Buzău. Iată ce se întâmplă când nesocotim prevederile impuse de autorități. În loc să rămână în case să minimalizeze pe cât posibil contactul cu alte persoane, nu de dragul autorităților sau de frica amenzilor ci pentru siguranța lor și a propriilor familii”.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
S-au întors ninsorile. Locul din România unde stratul de zăpadă măsoară 15 centimetri

S-a lăsat frigul și s-au întors ninsorile, la munte. În Făgăraș, la mare altitudine, stratul de zăpadă măsoară 15 centimetri.

MAE: 28 de români care lucrează în Olanda au fost infectaţi cu SARS-CoV-2

Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în cursul zilei de duminică în mass-media locale referitoare la testarea pozitivă pentru infecţia cu SARS-CoV-2 a 28 de cetăţeni români, se arată într-un comunicat al MAE

Reacția vehementă a Patriarhiei după apariția denumirii "Catedrala Prostirii Neamului” pe Google Maps

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacționat, luni, după ce denumirea "Catedrala Mântuirii Neamului” a fost schimbată pe Google Maps, noul nume fiind "Catedrala Prostirii Neamului”.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.