Arșița face ravagii în țară. La nivelul șinelor de tren, în Gara de Nord, erau aproape 70 de grade. „E foarte cald”

×
Publicitate

Este caniculă în jumătate de țară. Vestul și sudul sunt sub cod portocaliu, cu temperaturi de până la 39 de grade și disconfort termic accentuat. Dar este loc și de mai rău!

Meteorologii avertizează că de luni intră în vigoare un cod roșu de caniculă, valabil pentru două județe. Deja mulți au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău de la atâta căldură.

În Timișoara, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale chiar în timpul slujbei de duminică. Se aflau în biserică când au simțit brusc că rămân fără aer și nu se mai pot ține pe picioare. Medicii au ajuns de urgență la fața locului, le-au pus perfuzii și i-au ținut în spațiu răcoros până și-au revenit.

Mihai Grecu, șef UPU Spital Județean Timișoara: „Chiar și adulții tineri pot avea de suferit. Să se hidrateze corespunzător, să poarte haine de preferat din fibră naturală, de culoare deschisă care să permită circulația aerului.”

Doi soți: „Ne-am luat și tensiunea cât de cât.”

Reporter: „Cum v-au ajutat acolo?”

Doi soți: „Cu un pahar cu apă și cu tensiunea.”

În Mehedinți, județ aflat tot sub cod portocaliu, temperaturile s-au apropiat periculos de 40 de grade la umbră.

Iar în Alba Iulia puținii oameni care au ieșit din casă s-au protejat cu pălării și au băut cât mai multă apă.

Bărbat: „Cu șapcă, cu apă rece, hidratare multă.”

Reporter: „Câți litri de apă beți în această perioadă?”

Bărbat: „Doi, trei, patru am mai umplut-o o dată.”

Caniculă și în Capitală

Irespirabil a fost inclusiv în Capitală. În Gara de Nord, la nivelul șinelor de tren erau aproape 70 de grade.

Bărbat: „Este foarte cald. O apă rece, ne facem aer așa cu… ce nimerim.”

Femeie: „E foarte cald în tren, noi am venit cu ventilatorul după noi că ne așteptam să fie căldură.”

Luni, în Mehedinți și Dolj se amplifică arșița. Meteorologii anunță în aceste zone un Cod roșu de caniculă, cu temperaturi de la 39 până la 41 de grade. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic, ceea ce înseamnă un disconfort termic deosebit de accentuat. Chiar și noaptea, aerul rămâne fierbinte, cu minime cuprinse între 20 și 23 de grade.

Meda Andrei, meteorolog: „Marți va fi o zi de reglaj, cu temperaturi mai plăcute, iar de miercuri din nou cresc temperaturile și va fi caniculă în special în partea de vest și de sud a țării.”

Așadar, fiți precauți. Primele semne clinice ale expunerii la temperaturi înalte sunt amețelile, durerile de cap și senzația de greață.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40, Joker. Numerele extrase duminică, 10 august 2025

Duminică, 10 august, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 7 august, Loteria Română a acordat 19.789 de câștiguri în valoare totală de peste 1,47 milioane de lei.

Primele imagini de la accidentul aviatic din Arad, surprinse cu câteva secunde înainte de impact. Ce au găsit anchetatorii

Au apărut primele imagini din momentul accidentului aviatic petrecut, sâmbătă, la Arad, în urma căruia au murit pilotul și un tânăr de 18 ani. O cameră de supraveghere a surprins ultimele secunde înaintea impactului.

O mașină de pompieri a fost distrusă de un incendiu în Teleorman, în timp ce se deplasa către o intervenție. FOTO

O maşină de pompieri a fost distrusă, duminicăp, într-un incendiu produs în judeţul Teleorman. Maşina se îndrepta către o intervenţie, când s-a produs o defecţiune la instalaţia electrică şi a luat foc.  

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.