BTT mai are un singur hotel, și acela modest. Ce s-a întâmplat cu patrimoniul instituției cândva celebre

×
Publicitate

Biroul de Turism pentru Tineret, compania de stat care ar trebui să organizeze vacanțe pentru tineri, la munte şi la mare, a devenit mai degrabă o agenţie imobiliară, decât un operator turistic.

Aproape toate clădirile pe care BTT le avea în administrare, peste tot în ţară, în perioada de glorie, au fost vândute sau închiriate. A mai rămas hotelul Forum, cândva perla staţiunii Costineşti. Clădirea este însă într-o stare avansată de degradare, iar acum este închiriată, pe bucăţi.

„Obiectivul nostru, ca agenţie, este acela de a vă îndruma spre cea mai bună decizie în alegerea Vacanţei de Vis".

Cu această frază încearcă Biroul de Turism pentru Tineret să îi atragă pe turişti în puţinele obiective pe care le mai administrează.

„Vacanţa de vis", este de fapt o invitaţie la Hotelul Forum, faimos cândva, dar lăsat să se degradeze.

Gabriela, turist: „Jalnic, la momentul actual totul este jalnic, este la pământ, nu s-a investit absolut deloc, nicio îmbunătăţire.”

Din birourile de la Bucureşti, directoarea hotelului Forum, acreditat acum doar cu două stele, este mulţumită de condiţiile de acolo. Recunoaşte însă că nu prea sunt rezervări, în condiţiile în care nu se ocupă nimeni de promovare.

Elena Motoc, directorul Hotelului Forum: „Nu avem rezervări, mai puţin de 10 la sută”
Reporter: Și cum vreţi să promovati, ca pe Facebook nu este nimic
Elena Motoc: „Nu sunt fonduri.”

Biroul de Turism pentru Tineret, pe scurt BTT, a fost înfiinţat in 1968 şi de atunci funcţionează ca o agenţie de turism care ar trebui să organizeze vacanțe pentru tineri în staţiunile de la munte şi mare. Instituţia care se autofinanţează se află în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, care deţine aproape 90% din acţiuni. BTT trăieşte însă din închirierea spaţiilor care altădată primeau turişti. Unele au rămas hoteluri, altele sunt acum farmacii sau săli de jocuri de noroc.

Directorul BTT este soțul președintei Senatului

 

În cadrul companiei, deciziile sunt luate de un Consiliu de Administraţie la conducerea căruia se afla acum Marius Alexandru Dragu, soţul Ancăi Dragu, şefa Senatului.

Marius Dragu, preşedintele Consiliului de Administraţie al BTT: „În 2017, am fost director pentru aproximativ un an, şi eu atunci am putut demonstra ca în acest an am reuşit să fac profit cu această societate şi a fost singurul an după Revoluţie când societatea aceasta a avut profit. În anii 2018, 2019, conducerea BTT nu a fost una care să gestioneze această societate într-un mod corespunzător, ca să spun aşa.”

Instituţia are acum peste 20 de angajaţi. Miercuri, în birourile lor era linişte.

BTT are şi un director general care, anul trecut, a primit salarii chiar şi de peste 17 mii de lei. Este vorba de Claudiu Daniel Teliceanu, care recunoaşte că instituţia nu e rentabilă. Anul trecut a înregistrat pierderi de aproape 800 de mii de lei.

Claudiu Daniel Teliceanu: „Dacă vă veţi uita pe situaţiile financiare din ultimii ani, veţi vedea că nu a fost. Din punctul meu de vedere, poate fi şi asta, ne străduim să facem.”

Doar că intenţiile bune nu se văd şi pe teren. La Costineşti, pe lângă hotelul Forum, BTT mai are în grijă câteva vile şi Teatrul de Vară.

Jean Dorin Dumitru, primarul comunei Costineşti: „Aici era intrarea pentru artişti, iar în partea cealaltă la fel, pentru artişti. Înăuntru, dacă vă uitaţi, sunt şi canapelele. A zăcut cam patru ani, cred, în paragină, iar de anul acesta este preluat de un investitor, asta este. Soluţia: investitor potent care să poată da o față nouă.”

Jean Dorin Dumitru, noul primar din Costineşti, ne spune că a stabilit împreună cu cei de la BTT întâlniri săptămânale, ca să caute soluţii care să anime iarăşi zona. Dar în ultimele săptămâni nu s-a mai întâmplat nimic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
Citește și...
Ucrainenii preiau o fabrică importantă din România. A avut afaceri de peste 360 de milioane de lei în 2024

Compania industrială ucraineană Interpipe a cumpărat fabrica ArcelorMittal Tubular Products (AMTP) din Roman cu efect de la 31 martie 2026.

Un polițist din Mureș a fost lovit în cap cu un obiect de către un tânăr. Agentul a încercat să aplaneze un conflict

Un polițist a fost rănit, joi, în timpul intervenției la un scandal izbucnit în comuna Vătava, județul Mureș, în aceste condiții făcându-se uz de armă, agresorul fiind împușcat în zona piciorului.

Fraudă online în numele Loteriei Române, avertizează DNSC. Cum acționează atacatorii

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică avertizează asupra unei scheme de fraudă online în care atacatorii folosesc identitatea vizuală a Loteriei Române pentru a răspândi link-uri către site-uri şi aplicaţii false, care promit bonusuri.

Recomandări
Surse: România vrea să negocieze cu Pfizer. Ce ar putea primi în schimbul vaccinurilor de 600 de milioane de euro

România caută soluții pentru plata celor 600 de milioane de euro către compania Pfizer după ce a pierdut procesul la Bruxelles. 

Miza enormă pentru România din spatele războiului din Iran, mai ales pe fondul recesiunii tehnice

Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu sunt în pericol afaceri care ar putea aduce în România anul acesta 3,7 miliarde de dolari. Exporturile către țările din regiune se desfășoară cu dificultate. 

Ciclonul Erminio a lovit România, după pagube majore provocate în Grecia și Italia. Două coduri galbene de vreme rea

Ciclonul Erminio, care a luat o viață și a provocat pagube în Italia și Grecia, a ajuns și în România. Intensitatea la noi în țară este mai scăzută, dar ne așteaptă câteva zile de ploi abundente și vânt.