Harta benzinăriilor cu cele mai mici prețuri, după creșterea TVA și a accizelor. Unde poți alimenta mai ieftin

62166715
Shutterstock

Benzina s-a scumpit deja de la miezul nopții, după aplicarea cotei majorate de TVA și a acizelor mărite. Șoferii au însă șansa de a alimenta mai ieftin, pentru că nu peste tot sunt aceleași prețuri.

Șoferii care își alimentează mașinile pot ști dinainte unde se găsesc cei mai ieftini carburanți, în funcție de zona în care se află.

În acest mod, oamenii mai pot compensa creșterile prețurilor la carburanți apărute în urma creșterii cotei de TVA de la 19 la 21%, precum și a majorării accizelor cu 10%. Noile prețuri au apărut în noaptea de 31 spre 1 august și au fost afișate pe totemurile benzinăriilor.

Aplicația „Monitorul prețurilor” dezvoltată de Consiliul Concurenței, poate fi accesată atât de pe mobil, cât și de pe calculator. În funcție de selectarea locației sau a zonei, pot fi consultate prețurile aplicate de benzinării, indiferent de compania care le deține.

Spre exemplu, în București, după majorarea prețurilor, cea mai ieftină benzină standard se vinde la Lukoil Chitila, Poligrafiei și Coralilor, cu 7.09 lei/litru, urmat de Rompetrol Fundeni - 7,25 și Petrom Dr.Herescu - 7.32. La benzina premium, oferta este aproximativ similară, însă prețul de pornire este mai ridicat: începe cu 7,79 lei/litru la Lukoil Chitila.

Motorina standard este cea mai ieftină la Rompetrol Fundeni - 7.46 lei/litru urmată de Lukoil ihai Bravu- 7.59 și Petrom Dr. Herescu - 7.77.

monitorul preturilor benzina

Cum se folosește aplicația Monitorul prețurilor

După ce accesăm aplicația, trebuie să selectăm ce produse vrem să comparăm. De exemplu, vrem să vedem prețurile la benzina standard. Imediat, aplicația ne va arăta benzinăriile din jurul nostru sau cele de pe o rază de 5 kilometri.

Foarte util este faptul că aplicația vă poate arăta benzinăriile pe care le aveți pe traseu, dar și prețurile, astfel încât să puteți vedea unde este mai ieftin.

Aplicația Monitorul Prețurilor poate fi folosită și pentru produsele alimentare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
60437060
Lacul Vidraru va fi golit complet, pentru prima dată în ultimii 50 de ani. Barajul, retehnologizat cu 225 de milioane de euro

Hidroelectrica începe vineri golirea controlată a lacului de acumulare Vidraru, pentru retehnologizarea amenajării hidroenergetice. Procesul, primul de acest fel după 1974, se va încheia pe 28 februarie 2026.

62560737
Germania va livra două sisteme Patriot Ucrainei în cadrul unui acord cu SUA. Ce va primi Berlinul în schimb

Germania a anunţat vineri că va livra două sisteme Patriot Ucrainei, după ce a ajuns la un acord cu SUA în virtutea căruia Berlinul va fi primul care va primi cele mai noi sisteme în schimb, relatează Reuters.

62548607
Agresorul femeii înjunghiate în Buftea a fost prins în mai puțin de două ore. Bărbatul este fostul concubin al victimei

O femeie de 43 de ani a fost înjunghiată joi seară, în stradă, la Buftea, de fostul concubin, la doar o zi după ce depusese plângere la poliţie pentru agresiune şi ameninţări împotriva sa.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.