Bărbatul din Dâmbovița acuzat că și-a ucis soția a încercat să-și ia zilele în spitalul penitenciar Colibași

×
Publicitate

Un bărbat de 35 de ani din Dâmbovița acuzat că la sfârșitul anului trecut, și-a ucis soția, a încercat să-și ia zilele în spitalul penitenciar Colibași unde se află în arest preventiv.

Nu este la prima încercare. Și acum 3 zile a făcut același gest, dar a scăpat cu viață. Este măcinat de remușcări spune avocatul său.

Bărbatul împărțea camera cu alți doi deținuți și beneficia de consiliere psihologică, spun reprezentanții penitenciarului. Și totuși, este pentru a doua oară, în 3 zile, când încearcă să-și ia viața. A fost dus la urgență la unitatea de primiri urgențe din Pitești.

Gheorghe Frătoaica, UPU Argeș: "Pacientul a fost adus în stare stabilă prezentând o plagă în regiunea cervicală!"

Bărbatul de 35 de ani este cuprins de regrete, susțin apropiații lui.

Nicolae Ion, avocatul suspectului: ”Nu poate să accepte să trăiască fără soţie. Nu că regretă, este marcat, el realizează pe lângă pierderea soţiei şi ce se va întâmpla cu cei doi copii de vârstă fragedă”.

Pe 29 decembrie, bărbatul s-a răsturnat cu mașina în localitatea Gemenea. La sosirea echipajului de poliție, a mărturisit că tocmai își omorâse soția, pe care o bănuia de infidelitate. Sora victimei crede că în perioada aceea, cumnatul ei ar fi fost consumator de droguri.

Sora victimei: ”Venea şi cerea bani din alocația copiilor, ca să-și procure droguri. Părinților lui le spunea că dacă nu-i dau bani de droguri, el se aruncă de la balcon”.

În urma cercetărilor, investigatorii au stabilit că bărbatul nu fusese băut şi nici nu consumase vreo substanţă interzisă când a comis fapta. Tocmai din acest motiv acum au solicitat o expertiză psihiatrică pentru a constata dacă a avut sau nu discernământ în acel moment.

Copiii celor doi soți, ambii mai mici de 3 ani, au rămas în grija bunicilor materni.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62231854
Studentul marocan suspectat de dublul asasinat din Iași rămâne în arest. Bărbatul se plânge de acte de rasism

Studentul marocan, suspectat de dublul asasinat din Iași, rămâne în arest. Este decizia magistraților, care au respins, miercuri după-amiază, cererea de eliberare depusă de băiatul de 20 de ani.

62237110
Concluzie radicală a specialiștilor despre Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța: demolat sau reconsolidat

După o expertiză de durată, specialiștii care se ocupă de Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, afectat de un grav incendiu toamna trecută, au ajuns la o concluzie radicală: clădirea fie trebuie demolată, fie reconsolidată.

62237102
O elevă din Cluj susține că ar fi fost hărțuită de un pedagog. După plângerea depusă alte șase fete au rupt tăcerea

O elevă de la Colegiul de Servicii în Turism din Cluj-Napoca susține că ar fi fost hărțuită de un pedagog de la internat.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.