Bărbatul din Brașov care şi-a ucis familia, condamnat la închisoare pe viaţă

×
Publicitate

Bărbatul care şi-a ucis soţia şi cei doi copii, în luna martie a anului trecut, după ce i-a înjunghiat în timp ce dormeau, a fost condamnat, joi, de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov la închisoare pe viaţă.

El este obligat să achite daune morale de aproape 200.000 de euro către familia soţiei sale. Decizia instanţei nu este însă definitivă, scrie News.ro.

Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a decis, joi, condamnarea lui Florin Mircea Buliga la închisoare pe viaţă pentru omor calificat. De asemenea, instanţa a decis că bărbatul trebuie să plătească daune morale de câte 150.000 de euro către părinţii soţiei sale şi 45.000 de euro către sora femeii, aceştia constituindu-se părţi civile în acest dosar.

De asemenea, el este obligat să continue în penitenciar tratamentul prescris de medici.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Braşov.

Florin Mircea Buliga şi-a ucis familia în 27 martie 2018. El a spus în cadrul anchetei că a mers la Mănăstirea Şinca Veche, unde s-a rugat şi a participat la o prelegere ţinută de o măicuţă, care prezenta mănăstirea unor turişti.

Pe drumul spre Braşov, bărbatul spune că a avut o revelaţie şi a conştientizat păcate comise de el, motiv pentru care ar fi vrut să-şi ia viaţa. Cu ajutorul unui cuţit pe care îl avea la el, susţine că a încercat să se înjunghie în inimă, dar anchetatorii spun că rana produsă a fost una superficială.

Bărbatul a ajuns acasă, iar prima persoană pe care a omorât-o a fost soţia sa. Femeia adormise pe o masă de masaj, iar bărbatul a înjunghiat-o cu un cuţit în inimă. La jumătate de oră după comiterea faptei, acasă a venit fata lui, în vârstă de 18 ani.

El a stat de vorbă cu ea, fără a-i spune însă ce făcuse, iar la un moment dat fata a mers în camera ei şi s-a culcat. Apoi, bărbatul a mers şi a înjunghiat-o în inimă cu acelaşi cuţit cu care el ar fi încercat să se sinucidă. Ultima victimă a fost băiatul său, de 13 ani - bărbatul a mers în camera acestuia şi l-a înjunghiat în inimă.

El a povestit anchetatorilor că prin aceste fapte ar fi făcut un bine membrilor familiei sale, considerând că lumea este nedreaptă, iar soţia şi copiii săi se află acum într-o lume mai bună şi sunt liniştiţi. Bărbatul a recunoscut că în trecut a avut probleme cu alcoolul şi că ocazional mai consuma cannabis.

Expertiza psihiatrică a stabilit că bărbatul a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor. Anchetatorii susţin că rezultatul acestei expertize psihiatrice înseamnă că bărbatul poate răspunde penal pentru faptele sale.

De asemenea, analizele toxicologice au arătat că în corpul bărbatului a fost găsită o substanţă provenind de la consumul de cannabis, însă că aceasta era inactivă. Totuşi, substanţa activă care ar fi putut avea efect asupra bărbatului nu a fost descoperită. Procurorii au precizat că este posibil ca acesta să fi consumat droguri cu mai mult de 6-8 ore înainte de comiterea faptei, fiind posibil ca la momentul producerii crimelor să nu se mai fi aflat neapărat sub influenţa drogului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Ilie Năstase a recunoscut acuzațiile și va munci în folosul comunității

Fostul tenismen Ilie Năstase a recunoscut acuzațiile în procesul în care era acuzat de refuzul de a se supune la recoltarea de probe biologice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat.

Risc de avalanșă de gradul 5, în Munții Făgăraş. Avertismentul salvamontiștilor

Este risc de gradul cinci de avalanşă în Munţii Făgăraş, atrag atenţia salvamontiştii.

13 ani de închisoare pentru bărbatul fără permis care a luat un polițist pe capotă

13 ani de închisoare: aceasta este sentinţa primită de bărbatul de 34 de ani din Prahova care a condus fără permis, iar când poliţiştii au vrut să îl tragă pe dreapta, l-a luat pe capotă pe unul dintre agenţi, apoi s-a făcut nevăzut.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.