Individul, în vârstă de 58 de ani, a fost surprins de camere de supraveghere în timp ce împinge un autoturism și doboară un stâlp de iluminat cu autobuzul. Apoi intră și într-un container cu birouri de la autobaza societății de transport public.

S-a întâmplat când acesta se întorcea de pe traseu și în mijlocul de transport nu era niciun pasager. Bărbatul a distrus și bariera, dar și o porțiune de gard. Iar înainte a izbit 5 mașini pe o stradă din oraș.

Potrivit polițiștilor, șoferul avea o alcoolemie în sânge de 2,74 grame per litru. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În trecut a fost concediat pentru că a venit băut la serviciu, dar și-a câștigat postul înapoi în instanță. Potrivit reprezentanților companiei, ulterior ar mai fi fost depistat în stare de ebrietate de două ori.