Protestul a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, pe fondul nemulţumirilor legate de creşterea costurilor educaţiei şi de reformele universitare, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Grupurile studenţeşti belgiene contestă măsurile despre care susţin că vor face învăţământul superior mai puţin accesibil. Protestele au fost inspirate parţial de manifestaţiile antiguvernamentale din Franţa, unde zeci de mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă.

Numeroşi participanţi la manifestaţia din Bruxelles purtau măşti şi scandau sloganuri antifasciste. În timpul confruntărilor, poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, iar unii protestatari au răsturnat un autoturism, potrivit unui martor Reuters.

Studenții au protestat împotriva reformelor universitare

Ministrul belgian de Interne, Bernard Quintin, a condamnat violenţele, afirmând într-un mesaj publicat pe platforma X că ”ceea ce se întâmplă la Bruxelles nu mai este un simplu protest”.

Oficialul a avertizat că autorităţile vor utiliza „toate mijloacele necesare pentru restabilirea ordinii în faţa manifestanţilor violenţi”.

O altă manifestaţie a avut loc în oraşul Liege, din estul Belgiei, unde studenţii au protestat şi la începutul lunii octombrie din cauza creşterii cheltuielilor pentru educaţie şi a dificultăţilor de acces la materialele de studiu în sistemul de învăţământ francofon.

Protestele din Belgia au loc în contextul extinderii mişcărilor de contestare socială în Europa. În Franţa, manifestaţiile au început luna trecută din cauza finanţării insuficiente a educaţiei şi a condiţiilor precare din şcoli, transformându-se ulterior într-o mişcare mai amplă împotriva inegalităţilor, reducerii cheltuielilor publice şi creşterii costului vieţii.