ANRE a amendat patru furnizori de gaze cu 2,7 milioane de lei pentru intenţia de a creşte preţul în timpul contractului

gaze
Shutterstock

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat că a amendat patru furnizori de gaze cu suma de 2,7 milioane de lei pentru intenţia acestora de a majora tarifele în timpul derulării contractelor cu preţ fix.

Ca urmare a plângerilor clienţilor finali referitoare la notificările primite de la furnizori în legătură cu intenţia de creştere a preţului gazelor naturale, ANRE a demarat acţiuni de control pentru a verifica modul în care au fost respectate obligaţiile legale referitoare la elaborarea şi publicarea ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale; preluarea corectă a informaţiilor din ofertele-tip de furnizare a gazelor naturale în contractele de furnizare încheiate ca urmare a acceptării de către clienţii finali a ofertelor respective; notificarea clientului final a intenţiei de modificare şi/sau completare a condiţiilor/clauzelor contractuale, precum şi a majorării preţului/tarifului practicat; furnizarea de informaţii transparente clienţilor finali.

În urma finalizării acţiunilor de control, s-au constatat încălcări ale dispoziţiilor legale, iar pentru faptele săvârşite, furnizorii de gaze naturale au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 2,69 milioane de lei.

Astfel, Engie România, E.ON Energie România şi Restart Energy One au primit amenzi de 800.000 de lei fiecare, iar Premier Energy, de 200.000 de lei, potrivit Agerpres.

"În ofertele lansate public cu un preţ fix, valabil pe o anumită perioadă (6-12 luni calendaristice), nu au menţionat că furnizorul îşi rezervă dreptul de a modifica pe parcursul acestei perioade preţul ofertat şi astfel, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a pune la dispoziţia acestora, în mod transparent, informaţii clare, cu privire la preţurile practicate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, preţ pe care, ulterior, au intenţionat să-l modifice, începând cu lunile octombrie şi noiembrie 2021, prin notificări trimise anumitor categorii de clienţi", au precizat reprezentanţii ANRE.

Citește și
Florin Citu
Ședință la Guvern pe tema facturilor la energie: ”Nu vom interveni pentru a plafona preţurile”

Totodată, ANRE a dispus acestor furnizori să notifice tuturor clienţilor finali care au acceptat oferte comerciale cu preţ fix menţinerea preţului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, şi, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preţ fix.

De asemenea, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au fost sancţionate fiecare cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind elaborarea ofertelor-tip, respectiv pentru lansarea de oferte-tip în care nu se menţiona data de întocmire a ofertei-tip şi nici perioada de valabilitate a ofertei, menţionându-se doar data expirării acesteia.

Nova Power and Gas a fost sancţionată cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru încheierea de contracte de furnizare a gazelor naturale în care nu se menţiona perioada cu preţ fix garantat din oferta tip acceptată de clienţi precum şi pentru lansarea de oferte-tip în care nu erau precizate termenele şi condiţiile de denunţare unilaterală a contractului.

ANRE va continua să supravegheze comportamentul tuturor furnizorilor şi în situaţiile în care se vor constata încălcări ale dispoziţiilor legale, va proceda la sancţionarea acestora, se mai arată în comunicat.

Engie România va contesta în justiţie amenda ANRE

 

Engie România va contesta în justiţie decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a amenda compania cu 800.000 lei pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale şi contractele aferente acestora, a anunţat joi seara furnizorul de gaze naturale.

"Engie România a luat la cunoştinţă decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei de a amenda compania cu 800.000 de lei pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale şi contractele aferente acestora. Compania va contesta decizia în justiţie, conform procedurilor legale aplicabile, pentru a obţine anularea deciziei", se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Potrivit furnizorului de gaze naturale, notificarea de majorare a preţului final, aplicabil începând cu 1 noiembrie, ce a fost transmisă clienţilor care nu semnaseră un contract de furnizare de gaze naturale în regim concurenţial până la data de 1 iulie, s-a realizat la un preţ de 175 lei/MWh (preţ de achiziţie gaze), în timp ce, în prezent, preţul de achiziţie este de trei ori mai mare, ceea ce demonstrează că oferta propusă a fost făcută transparent, cu bună credinţă şi luând în considerare interesul clienţilor.

"Engie România, companie prezentă pe piaţa energiei de 16 ani, îşi asigură clienţii că a respectat întotdeauna legislaţia şi reglementările în vigoare şi a avut un comportament responsabil şi transparent în relaţia comercială cu aceştia, fapt pentru care respinge orice acuzaţie de practici comerciale incorecte. De asemenea, Engie România atrage, încă o dată, atenţia factorilor de decizie cu responsabilităţi în sectorul energetic că piaţa traversează o criză fără precedent, atât la nivel european, cât şi local. În situaţia în care măsurile care se vor adopta în vederea atenuării efectelor asupra consumatorilor finali nu vor fi implementate pe principii echitabile şi corecte din punct de vedere economic, acestea vor avea repercusiuni majore şi iminente asupra companiilor de furnizare şi, implicit, asupra clienţilor pe care acestea îi deservesc, nu numai din perspectiva preţurilor, ci şi a siguranţei de aprovizionare în prag de iarnă", subliniază reprezentanţii Engie România.
 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
ANRE: Facturile de energie electrică ar putea scădea cu 100 de lei din ianuarie dacă UE va elimina două taxe
ANRE: Facturile de energie electrică ar putea scădea cu 100 de lei din ianuarie dacă UE va elimina două taxe

Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a declarat marţi că se aşteaptă ca Executivul comunitar să recomande eliminarea a două taxe din factura de energie electrică - taxa pentru certificate verzi şi bonusul pentru cogenerare.

Ședință la Guvern pe tema facturilor la energie: ”Nu vom interveni pentru a plafona preţurile”
Ședință la Guvern pe tema facturilor la energie: ”Nu vom interveni pentru a plafona preţurile”

Premierul Florin Cîțu i-a convocat, marți, în ședință la Palatul Victoria pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, dar și reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.