Anchetă la Sibiu, în cazul celor 7 frați intoxicați. Incidentul petrecut în aceeași casă, acum câțiva ani

×
Publicitate

Capcanele iernii sunt dintre cele mai periculoase. Șapte copilaşi din Sibiu şi mama lor au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Femeia a folosit un generator pe benzină ca să alimenteze un calorifer, însă aparatul a început să emită gaze. O vecină a sunat imediat la salvare.

Copiii s-au simţit rău, dar au avut inspiraţia să iasă din casă. Atunci i-a văzut o vecină care a înţeles că s-a întâmplat ceva rău.

Ciprian Șofariu, director medical Spitalul de Pediatrie Sibiu: "Acuzele au fost de greţuri, vărsături. Sunt supuşi investigaţiilor şi terapiei cu oxigen, urmând să fie internaţi în clinicile de pediatrie şi ţinuţi sub observaţie."

Alertaţi, cei de la Protecţia Copilului au început o anchetă, pentru a stabili dacă fraţii sunt în siguranţă alături de mama lor. În urmă cu câţiva ani, femeia i-a lăsat nesupravegheaţi, iar locuinţa a căzut pradă unui incendiu. O fetiţă a murit, iar unul dintre băieţi a suferit arsuri grave.

Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt DGPC Sibiu: ''Daca sunt identificaţi indici de neglijenţă, urmează să luăm o măsură de plasament pentru aceştia."

Copiii - 4 băieţi şi 3 fetiţe - au între 4 şi 12 ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61987655
Panică în Ploiești, după explozia produsă într-un autobuz. Pasager dus de urgență la spital

Incident grav la Ploiești, unde două cauciucuri ale unui autobuz au explodat în mers, iar șoferul a fost nevoit să frâneze brusc.

62007192
Momentul în care 6 oameni mor striviți, filmat cu telefonul. Cum s-a petrecut tragedia din Italia. VIDEO

Momentul tragediei din Italia unde 6 oameni au murit, iar peste 100 au fost răniţi a fost filmat cu un telefon mobil.

62007140
Incendiu violent izbucnit la o clădire dintr-o zonă aglomerată a Capitalei

Momente tensionate în sectorul 3 al Capitalei. Un incendiu violent izbucnit într-o zonă înţesată de construcţii a ameninţat să facă prăpăd. Zeci de pompieri au mers de urgenţă acolo, iar poliţiştii au oprit circulaţia.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.