Accident grav între un camion, o furgonetă şi un autoturism, pe DN 76. O persoană a murit și alte 3 au fost rănite

62408677

Un bărbat de 63 de ani din judeţul Alba a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident produs, joi după-amiază, pe raza localităţii Rieni, pe DN 76, şi în care au fost implicate un camion, o furgonetă şi un autoturism.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor a informat că a fost sesizat, la ora 15,52, prin 112, că accidentul s-a produs pe DN 76, în localitatea Rieni, iar patru persoane au fost rănite, însă una dintre acestea, un bărbat de 63 de ani, din judeţul Alba, a decedat în urma traumatismelor suferite.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor a informat că la faţa locului au fost mobilizate să intervină echipaje de la Staţia de Pompieri Ştei şi Secţia Beiuş cu autospeciale cu modul de descarcerare, autospeciale de primă intervenţie, echipaje de prim ajutor şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Potrivit informării ISU Bihor, o femeie, pasageră lângă bărbatul decedat, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar celelalte două persoane au refuzat să fie transportate la spital.

Traficul rutier în zonă este blocat, circulaţia autovehiculelor fiind deviată pe drumul judeţean DJ764F, pe ruta Sudrigiu - Ghighiseni.

Poliţiştii rutieri urmează să efectueze cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62387561
România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina prin Canalul Sulina
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Tulcea, că România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina.
62408673
O fetiță de trei ani a învins o tumoră de 5 cm și s-a detubat singură după operație. „Incredibil pentru vârsta ei”
Ilinca Moroșanu, o fetiță în vârstă de trei ani, din județul Suceava, i-a uimit pe neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, scrie Monitorul de Suceava.
62408651
Conflict violent la Academia Trupelor Terestre din Sibiu. Un student și-a înjunghiat colegul cu un cuțit
O ceartă între doi militari studenți la Academia Trupelor Terestre din Sibiu s-a sfârșit rău.