1.000 de bicicliști participă la un marș împotriva Gabrielei Firea, în Capitală

61983194

Aproximativ 1.000 de bicicliști participă, sâmbătă, la marșul împotriva primarului Gabrielei Firea, în Capitală.

„Noi sperăm ca protestul să nu fie tăcut. Bicicliştii, în general, atunci când protestează, sunt foarte linistiţi. Eşti mult mai nesigur atunci când eşti cu bicicleta. Dar eu îmi doresc să nu fie tăcuţi şi, da, să strigăm, 'Firea, fă ceva!', pentru că ne-am săturat să ne tot promiţi, întotdeauna, în fiecare nouă şedinţă. Şi inventează şedinţe noi, promite câte ceva. Ori, ea nu a realizat nici măcar ceea ce a promis în campania electorală. Deja am obosit noi să ne tot promită şi să nu facă nimic", a declarat pentru Agerpres, Marian Ivan, cofondator Asociaţia OPTAR.

Marşul este iniţiat de Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), care a depus notificare la Primăria Municipiului Bucureşti privind organizarea protestului.

„Sunt aproximativ 17 km. Se pleacă din Parcul Herăstrău, spre Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bd Titulescu, Podul Basarab, se întoarce puţin mai devreme de Cotroceni, iar ne întoarcem pe Podul Basarab, intrăm în Piaţa Victoriei, apoi pe Calea Victoriei, trecem prin faţa Primăria Capitalei, pe lângă Parcul Izvor, înconjurăm Palatul Parlamentului şi apoi ajungem în Parcul Tineretului", a precizat Ivan.

El a menţionat că protestatarii se vor opri în faţa Primăriei Generale a Capitalei pentru a-şi exprima doleanţele.

„Ne vom opri pentru maximum 30 de minute, atât timp cât oamenii simt să se descarce pentru că, de fapt, este o acţiune împotriva Primăriei", a mai spus reprezentantul OPTAR.

„Lipsa oricăror performanţe administrative ale Gabrielei Firea şi zgomotul produs de mulţimea de promisiuni nerespectate au adus oraşul într-o stare chiar mai proastă decât era pe vremea lui Oprescu. Cu toate că a dublat numărul de oameni care lucrează pentru administraţie, prin zecile de companii municipale, la bilanţul de jumătate de mandat, majoritatea proiectelor enumerate de primar erau începute pe vremea mandatului lui Oprescu. Şi, cu toate că acuză toate administraţiile precedente că sunt vinovate de traficul infernal din Capitală, administraţia Firea şi-a stabilit ca priorităţi terminarea proiectelor începute de Oprescu", se arată într-un comunicatul al OPTAR.

Înfiinţată în 2011, OPTAR are ca misiune promovarea transportului alternativ în Romania; elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor care vizează mobilitatea urbană; elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor pentru utilizarea energiilor convenţional curate; promovarea turismului ecologic şi cultural.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61982903
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de o ursoaică cu pui

Un bărbat din localitatea Sâncrăieni a ajuns, vineri seara, cu răni grave la spital, după ce a fost atacat de o ursoaică cu pui, când se afla la cosit.

61987630
Unde a fost surprinsă Carmen Iohannis cu elevii săi de clasa a IX-a

Carmen Iohannis şi-a dus elevii de la clasa la care este dirigintă la un antrenament de tenis, cu ocazia Sibiu Open 2018, care se desfăşoară în aceste zile.

61987620
Gardul casei din Alexandria a lui Dragnea a fost vandalizat. Mesajul scris. FOTO

Gardul casei din Alexandria a președintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost vandalizat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.