Decizia urmează să fie luată abia în luna februarie, nu joi, așa cum era anunțat inițial, pe fondul unor neînțelegeri în coaliție, iar pachetul de relansare va fi axat exclusiv pe sprijinirea companiilor, potrivit surselor Știrile ProTV.

Sursele citate susțin că discuțiile dintre liderii politici vizează în special conținutul măsurilor economice, unele dintre acestea fiind contestate din cauza impactului bugetar și a efectelor asupra mediului de afaceri. Negocierile continuă, iar o decizie finală este așteptată în perioada următoare.

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit luni, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre reforma administraţiei publice, precum şi despre măsurile privind relansarea economică.

Reprezentanții PSD au propus în ședința coaliției de luni, 26 ianuarie, ajutoare pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari, care să fie acordate în mai multe tranșe de-a lungul anului 2026, au precizat surse social-democrate pentru Știrile Pro TV.

Citește și
La 7 luni de la dispariția lui Emil Gânj, zeci de polițiști din Mureș spun că nu au fost plătiți pentru orele suplimentare
La 7 luni de la dispariția lui Emil Gânj, zeci de polițiști din Mureș spun că nu au fost plătiți pentru orele suplimentare

Recent, şeful Executivului a declarat că Guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administraţiei publice locale şi centrale, la pachet cu măsurile de relansare economică, înainte de data de 1 februarie.

"Procedura de angajare a răspunderii este o procedură care durează mai multe zile. Atunci când am spus că în prima parte a lunii februarie, am luat în calcul angajarea răspunderii înainte de data de 1 februarie şi derularea procedurii, închiderea procedurii în prima parte a lunii februarie. Deci, ţinta este să angajăm răspunderea Guvernului înainte de data de 1 februarie", a explicat Bolojan la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.