Conform primelor date, într-un singur an, au fost donate peste 100.000 de tone de alimente, iar alte 30.000 au ajuns compost ori hrană pentru animale. Până anul acesta, raportarea se făcea voluntar, iar statul nu avea un sistem centralizat care să arate ce se întâmplă cu surplusul de alimente din magazine, depozite și restaurante.

Firmele au donat în jur de 100 de milioane de kilograme, echivalentul a peste 4.000 de TIR-uri încărcate complet cu mâncare.

Cea mai mare cantitate a venit din zona de procesare. Fabricile de carne, lactate și conserve au donat mii de tone de alimente care altfel ar fi ajuns la gunoi. Pe locul al doilea se află depozitele, distribuitorii și magazinele, care au donat în principal alimente aflate aproape de termenul de expirare, dar care sunt încă bune de consum. Iar restaurantele și hotelurile au salvat în principal mâncarea gătită.

Cei din industrie spun că în ultimul an au rămas cu un surplus de produse, de aici și cantitatea mai mare donată.

Citește și
Un furnizor de energie din România a rămas fără licență. Ce se va întâmpla cu cei peste 22.500 de clienți

Dragoș Frumosu, președintele Sindalimenta: „Aceste mărfuri au crescut în cantitate atât la procesatori, cât și la partea de comerciant. Asta pentru faptul că prețurile au crescut, puterea de cumpărare a scăzut și atunci este evident că până te reglezi cu piața din punct de vedere al producției este un pic cam greu”.

Reporter: „Deci a fost un surplus mai mare de marfă?”

Dragoș Frumosu: „Da. Pentru că s-a vândut mai puțin”.

Datele arată că cele mai multe dintre alimentele salvate de la risipă sunt în general produse din carne și lapte, dar și conserve. Peste 96.000 de tone. Urmează fructele și legumele, cu aproape 7.000 de tone. Restaurantele și firmele de catering au raportat separat peste 1.200 de tone de mâncare gătită.

Lăcrămioara Rediu, reprezentantă a Federației Băncilor pentru Alimente: „Anul ăsta deja ne apropiem de 80 de contracte noi, deci e clar că legea produce niște efecte. Salvând hrana asta de la risipă, o punem pe masa celor care au nevoie. La nivel național, rețeaua băncilor noastre susține peste 800 de organizații, în toată țara, care au în grijă peste 325 de mii de persoane vulnerabile”.

Pe lângă donații, legea le permite companiilor să valorifice și în alte moduri alimentele cu care rămân. Peste 30.000 de tone au fost transformate în compost, biogaz și hrană pentru animale, de exemplu. Chiar și așa, e puțin comparativ cu risipa totală. Potrivit Eurostat, peste 2,5 milioane de tone de mâncare ajung anual la gunoi în România, iar aproape jumătate provin din casele noastre.