Formațiunea susține că începe o „nouă etapă politică” și anunță lansarea unei consultări publice pe tema suspendării șefului statului.
Potrivit comunicatului, partidul a inițiat un sondaj online adresat cetățenilor români, indiferent de apartenența politică, prin care aceștia sunt întrebați dacă susțin declanșarea procedurilor de suspendare a președintelui. Demersul este coordonat de liderul formațiunii, Diana Iovanovici-Șoșoacă.
S.O.S. România afirmă că votul din Parlament împotriva Guvernului Bolojan reprezintă un semnal de nemulțumire publică față de actuala conducere politică și susține că populația este afectată de probleme economice și sociale la care autoritățile nu ar fi răspuns adecvat.
Formațiunea mai transmite că va continua să folosească mecanismul consultării publice și în perioada următoare, după modelul utilizat înaintea moțiunii de cenzură, când membrii și simpatizanții partidului au fost consultați în legătură cu votul împotriva Guvernului.
Ce spune constituția despre suspendarea președintelui României
Trebuie precizat că aceasta nu este prima dată când un partid parlamentar aduce în discuție posibilitatea ca Nicușor Dan să fie suspendat din funcția de președinte al României. La finalul anului 2025, AUR a solicitat declanșarea procedurilor pentru suspendarea președintelui, pe care îl acuza de încălcarea Constituției și de implicarea directă în funcționarea sistemului judiciar, după ce acesta a anunțat că va organiza un referendum în rândul magistraților.
Partidul condus de George Simion s-a alătură grupului PACE de la Senat și solicită președinților Camerei Deputaților și Senatului, premierului și șefei Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între președinte și puterea judecătorească.
Procedura suspendării din funcție a președintelui este prevăzută în articolul 95 din Constituție. Astfel, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care sunt încălcate prevederile Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștința președintelui.
Dacă propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.
Pe durata suspendării din funcție, interimatul este asigurat de persoana care ocupă a doua funcție în stat, cea de președinte al Senatului, potrivit articolului 98 din Constituție.
Ce prevede Legea referendumului
Potrivit Legii referendumului, au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.
Articolul 8 din Legea referendumului prevede că referendumul pentru demiterea președintelui României este obligatoriu și se stabilește prin hotărâre a Parlamentului, în condițiile prevăzute la articolul 95 din Constituție. Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU” la întrebarea înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”. Demiterea este aprobată dacă propunerea întrunește majoritatea voturilor valabil exprimate.