La eveniment sunt prezenţi şi ministrul de Externe, Oana Ţoiu, şi alţi reprezentanţi ai USR.
Participanţii s-au adunat în Piaţa Universităţii, de unde au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, traficul fiind restricţionat treptat, pe măsura ce coloana se deplasa, trecând pe la Piaţa Romană.
La manifestaţie au ajuns şi ministrul de Externe, Oana Ţoiu, europarlamentarul USR Dan Barna şi purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.
Oamenii au drapele ale Uniunii Europene şi baloane în aceleaşi culori.
Participanţii au ajuns în Piaţa Victoriei, unde urmează să ţină discursuri reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, ai mediului academic şi privat, jurnalişti independenţi.
Potrivit organizatorilor - Asociaţia MEA (Mediu-Educaţie-Activism), manifestaţia intitulată ”Un singur drum: Europa” este una ”în favoarea democraţiei şi a statului de drept".
”Democraţia este un efort continuu - adesea obositor şi, nu de puţine ori, aproape lipsit de speranţă - dar rămâne singura alternativă în faţa nedreptăţii sistemice, a autoritarismului, extremismului, războiului şi urii. Apartenenţa la Europa este cea mai sigură garanţie a transparenţei şi a dreptăţii. Acum este momentul să susţinem vocea comună a Europei - împotriva slăbiciunilor interne şi a ameninţărilor externe, împotriva injustiţiei, a minciunii, a corupţiei şi a dezbinării", au transmis organizatorii.






