Un băieţel, descoperit mort în trenul de aterizare al unui avion. Ce spune compania aeriană

62102795
iStock

Corpul unui băieţel "de circa zece ani" a fost descoperit miercuri dimineaţă în trenul de aterizare al unui avion Air France venind din Abidjan, a informat o sursă apropiată anchetei demarate în acest caz, potrivit AFP.

Avionul, un Boeing 777, decolase din Abidjan, capitala economică a Coastei de Fildeş, marţi seară şi a aterizat la puţin după ora 05:00 GMT la Paris, transmite Agerpres.

Într-un comunicat de presă, compania aeriană, care confirmă moartea unui "pasager clandestin", fără a preciza vârsta acestuia, deplânge o "dramă umană".

"Dincolo de drama umană, incidentul indică o breşă de securitate majoră pe aeroportul din Abidjan", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de securitate din Coasta de Fildeş, întrebându-se cum un copil de zece ani a putut ajunge la avion şi dacă a avut vreun complice.

În ultimii ani, mai mulţi pasageri clandestini, în special adolescenţi din Africa, au fost găsiţi morţi de frig sau zdrobiţi în trenuri de aterizare.

Temperaturile scad până la -50 grade Celsius între 9.000 şi 10.000 de metri, altitudinea la care zboară cursele aeriene, iar carcasele sistemului de aterizare nu sunt nici încălzite, nici presurizate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
62102374
Un bărbat din Neamț și-a înjunghiat soția la nervi. Femeia a fost găsită de fiul ei
Experienţă teribilă pentru o femeie în vârstă de 53 de ani din judeţul Neamţ. Aceasta a fost la un pas de moarte după ce a fost grav rănită de partenerul ei care, în uma unui scandal, a atacat-o fără milă și a înjunghiat-o.
62102367
Cel mai rău infractor sexual din istoria Regatului Unit, condamnat la închisoare pe viaţă
Un student indonezian - considerat drept ”cel mai rău infractor sexual din istoria” Regatului Unit - a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de violarea a zeci de bărbaţi pe care i-a drogat la ieşirea din cluburi.
62102253
A ucis și jupuit câinii mai multor vecini. Cum s-a apărat bărbatul
Un bărbat din Statele Unite a fost arestat după ce a înjunghiat și jupuit mai mulți câini ai vecinilor săi „pentru a-și face o haină”.