Tragedie în Neamț. O mamă își va înmormânta fiul cel mic, ucis de fratele mai mare, care va merge la închisoare

×
Publicitate

Un bărbat de 41 de ani din judeţul Neamţ a plătit cu viaţa pentru că a sărit să îşi apere mama de furia fratelui mai mare.

Biata femeie în vârstă de 74 de ani a rămas acum cu sufletul sfâşiat de durerea că îşi va înmormânta fiul cel mic, în vreme ce fiul cel mare va sta, cel mai probabil, în puşcărie, pentru crimă.

Fratele cel mare are 45 de ani şi rudele spun că adesea era pus pe scandal, mai ales la beţie. Aşa s-a întâmplat şi ultima oară: a intrat peste mama lui în casă şi a început să dărâme tot ce întâlnea în cale.

Lucreţia Sandu, mama: „A venit și mi-a aruncat plita sau oala cu sarmale în mijlocul casei. Mi-a dat un polonic în cap mie. El când a încercat să mă apere, el a și vârât cuțitul.”

Fratele mai mic a sărit în ajutorul mamei şi într-o fracţiune de secundă a căzut înjunghiat în piept. Apoi agresorul i-a spus mamei să sune rapid la 112, însă pentru victimă nu se mai putea face nimic.

Băiatul cel mare a fost părăsit de partenera lui de mai bine de zece ani, din cauza violențelor, spun apropiaţii familiei. De atunci, omul îşi găsea un refugiu în băutură și devenea coleric şi agresiv.

Biata bătrână are acum sufletul sfâşiat de durere. Este nevoită să îşi îngroape fiul mai mic, iar pe cel mai mare ştie că nu îl va mai vedea mulţi ani.

Marius Ianuș, procuror, parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ: „Inculpatul a fost reţinut de către organele de cercetare penală acesta recunoscând săvârşirea infracţiunii de omor, riscând conform codului penal o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.”

Rudele spun că vor avea grijă de-acum înainte de biata bătrână, care a rămas fără niciun sprijin.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un adolescent a murit la trei zile după ce a fost salvat dintr-un râu. "Cerul a câștigat un diamant"

William McNally, descris drept "unul dintre cei mai amabili oameni", a încetat din viață, sâmbătă dimineață, la vârsta de 13 ani, la doar câteva zile după ce a fost salvat din râul scoțian Gryffe, informează Daily Star.

Yasushi Moriya, un înalt oficial al Comitetului Olimpic din Japonia, s-a aruncat în fața unui tren

Tragedie în Tokyo. Yasushi Moriya, un înalt oficial al Comitetului Olimpic din Japonia, s-a sinucis, luni, la vârsta de 52 de ani, informează Reuters.

Accident grav în județul Dolj. Un tânăr, spulberat de o mașină, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis

Un tânăr de 27 de ani din Mehedinți, care traversa strada printr-un loc nepermis, în județul Dolj, și-a pierdut viața într-un accident cumplit.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.