Tânăr ucis de tren în timp ce traversa prin gang, în Voluntari. De ce nu a auzit semnalul

×
Publicitate

Moarte teribilă pentru un tânăr de 18 ani, aseară, în oraşul Voluntari din judeţul Ilfov. Băiatul, împreună cu nişte prieteni, era prea aproape de calea ferată, şi a fost lovit de un tren.

Tinerii au ajuns lângă şine printr-un gang, despre care cei care locuiesc în zonă spun că ar trebui blocat, pentru că este un pericol pentru toată lumea. Tânărul se pregătea să dea bacalaureatul, şi visul lui era să urmeze facultatea de drept. Era singurul copil al familiei...

Băiatul se afla cu prietenii foarte aproape de calea ferată atunci când un tren a trecut cu viteza şi l-a lovit. Ar fi avut căştile în urechi şi nu ar fi auzit că trenul se apropie. Moartea lui i-a şocat pe toţi apropiaţii.

Cei care locuiesc în zona spun că acel gang prin care au trecut tinerii ar trebui închis, pentru a se evita astfel de nenorociri. Deşi locul este plin de gunoi, mulţi aleg să scurteze drumul pe acolo.

"Gangul ăsta trebuia închis ca să nu mai poată să mai treacă încolo", spune un localnic. "Eu, anul trecut, am făcut cerere la primărie ca să închidă gangul. A fost închis, dar acum e deschis", afirmă o femeie din zonă.

Trenul de călători circula pe ruta Constanţa-Bucureşti Nord.

Comisar Georgian Drăgan, purtător de cuvânt Poliția Română: "Din primele verificări s-a stabilit ca victima mergea pe lângă firul de cale ferată fiind acroşat mortal de tren. Cadavrul a fost ridicat şi a fost transportat la serviciul de medicină legală Ilfov. În urma acestui eveniment circulaţia feroviară nu a fost afectată, iar cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62042187
Masacru comis de un grup de motociclişti în Nigeria. Au răpit toate elevele dintr-o şcoală

Atacul a avut în statul Zamfara din nord-vestul Nigeriei

62042178
Moarte teribilă pentru un tânăr de 18 ani, care se pregătea să dea BAC-ul

Moarte teribilă pentru un tânăr de 18 ani, joi seară, înainte de lăsarea întunericului, în oraşul Voluntari din judeţul Ilfov.

62025477
O fetiță a fost violată și ucisă cu pietre. Cine este unul dintre agresori

O fetiță de 12 ani a fost ucisă cu pietre în timp ce vizita un templu din Bhopal, în statul indian Madhya Pradesh. Cei doi atacatori au și violat-o pe minora care vizita templul alături de mătușa sa în vârstă de 16 ani.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.