Scena de groază descoperită de un român întors în țară pentru a petrece Crăciunul cu familia

×
Publicitate

O femeie de 68 de ani din satul Valea Crișului este acuzată că şi-a ucis soţul, apoi a ţinut cadavrul în casa timp de trei luni, fără ca cineva să-şi dea seama de cele întâmplate.

Fiul lor, venit în ţara să-şi petreacă sărbătorile cu familia, a descoperit oroarea. Iar mama lui s-a justificat, în fata anchetatorilor, spunând că toată viaţa a fost bătută de soţul alcoolic şi violent.

Apropiaţii spun că femeia a ascuns cu grijă urmele teribilei crime. Nici chiar fiica sa, care locuieşte în acelaşi sat, nu a ştiut nimic. Mama îi spunea că tatăl ei e plecat la muncă, undeva în judeţul Suceava.

Leonard Ban, vecin: "Eu tot timpul glumeam cu ea, zic hai bre ce dracu chiar nu mai dă nici un semn de viaţă? Nu că el nu sună că vrea să vină de sărbători ca să facă o surpriză. Azi aşa, mâine aşa şi nu i-am dat importanţă că eram vecini aici."

Katalin Ruzsa, vecină: ”În fiecare zi am trecut pe aici şi nu am observat nimic aşa de normal s-a comportat doamnă şi nici nu pot să zic altceva ca nu a crezut nimeni.”

Anchetatorii au descoperit că femeia a mutilat cadavrul. Anchetatorii au găsit rămăşiţe în grădină şi prin casă.

La audieri, suspecta a povestit că a avut o viaţă chinuită alături de soţul ei. Timp de 47 de ani, cât a durat căsnicia, a îndurat bătăi şi violentze de tot felul, spune ea..

Elena Diaconu, vecină: "Numai soţia avea o pensie de vreo 600 de lei şi singură nu putea să facă faţă să cumpere mâncare ţigări şi băutură şi din cauza asta mereu se certau. Am şi văzut cum a aruncat de mai multe ori cu obiecte contondente după ea."

Agent principal Nicoleta Tolvaj-Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna: "Femeia a fost internată la secţia de psihiatrie a spitalului judeţean covaana şi prin parchet urmează să se dispună efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice pentru a se stabili dacă acesta avea discernământ în momentul săvârşirii faptei."

Anul trecut, în urma unei bătăi crâncene, femeia a depus o plângere împotriva soţului ei, dar a retras-o după câteva zile. Acum riscă 25 de ani de închisoare pentru omor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Trei oameni, la un pas să fie spulberați de un șofer de 22 de ani. Accidentul, filmat. VIDEO

Imaginile surprinse de camere de supraveghere arată norocul de care au avut parte mai multe persoane în urma unui accident auto grav petrecut în Vaslui.

Doi tineri care urmau să se căsătorească au murit carbonizați, în Bihor

Tragedie cumplită joi-noapte în Bihor. Doi tineri, care își planificaseră nuntă peste câteva luni, au murit carbonizati după ce casa, în care locuiau împreună cu părinții fetei, a luat foc.

Un bărbat a bătut un copil pentru că a deschis mai devreme cadoul de Crăciun

Un bărbat l-a bătut pe fiul iubitei sale, care avea doar 5 ani, pentru că a deschis mai devreme unul din cadourile sale de Crăciun.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.