O soferita care nu a cedat trecerea a trimis 6 oameni in spital, printre care si 3 copii. Politistii au deschis dosar penal

×
Publicitate

O soferita care nu a cedat trecerea a trimis 6 oameni in spital, printre care si 3 copii. Politistii au deschis dosar penal
 

O soferita care nu ar fi respectat un semn de cedeaza trecerea a provocat totul. Pe de alta parte cei care locuiesc in zona spun ca indicatorul cu pricina nu este amplasat intr-un loc vizibil.

Impactul a avut loc in localitatea Mosnita Noua, de langa Timisoara. Femeia venea de pe un drum secundar si nu a cedat trecerea unui alt autoturism, care circula regulamentar. Alaturi de ea in masina erau cei trei copii, dar si parintii sai. Cei mici si mama lor, au ajuns la spital.

In masina care circula regulamntar se aflau doi barbati. Si ei au fost raniti.

La locul accidentul au ajuns mai multe ambulante, pompierii si politistii. Raniti au fost repartizati la trei spitale din oras.

Mariua Alin Aioanei, medic UPU Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara: "Pacienti constienti, cooperanti care au suferit policontuzii si traume cranio-faciale din accidentul rutier. In momentul de fata sunt in curs de investigare si primesc tratament de urgenta."

Alexandru Dragostin, IPJ Timis: "O femeie de 41 de ani a condus un autoturism pe strada Medves din Mosnita Noua, iar la intersectia cu strada principala din aceeasi localitate nu a respectat semnuficatia indicatorului cedeaza trecerea si a intrat in coliziune cu un autoturism care circula pe strada principala. In urma impactului la spital au fost transportate 6 persoane, dintre care 3 minori pentru acordare de ingrijiri medicale."

Politistii au deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa. Vor ancheta si faptul ca in masina femeii se aflau sase persoane, pe cele cinci locuri.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61832003
Tanara de 28 de ani, tinuta legata de maini in curtea casei, de propria mama. Autoritatile spun ca nu pot face nimic. FOTO

O tanara de 27 de ani este tinuta legata in curte chiar de mama ei, care spune ca devine agresiva daca o lasa libera.
 

61831990
Caz complicat la Buzau: o angajata a primariei, gasita fara viata in prima ei zi de concediu. Ce ipoteze are politia

Caz complicat, cu semne de intrebare, la Buzau, unde o femeie, sefa de serviciu la Directia Economica a primariei din localitate, a fost gasita fara viata in prima ei zi de concediu.

61831987
Intamplare infioratoare in Botosani. Motivul pentru care un barbat si-a injunghiat mortal unicul fiu

Poveste infioratoare, in judetul Botosani. Un barbat a ajuns in catuse, dupa ce si-a injunghiat mortal unicul fiu, pe care l-a crescut singur de la varsta de 7 ani.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.