Fetiță de nouă ani, mutilată de tatăl vitreg, după ce partenera i-a zis că-l părăsește

×
Publicitate

Scene cutremurătoare s-au petrecut în comuna Galbenu, din judeţul Brăila, unde un bărbat de 57 de ani şi-a mutilat fetiţa vitregă, în vârstă de 9 ani.

Conform poliţiştilor, gestul de neînţeles al individului a fost provocat de vestea că partenera lui, mama copilei, vrea să rupă relaţia.

După ce a rănit-o pe faţă, bărbatul a sunat la poliţie şi a spus că vrea să incendieze gospodăria.

Partenera bărbatului, care lucrează în Belgia, i-a dat un telefon şi l-a anunţat că s-a întors în ţară şi că urmează să îl evacueze din locuinţa comună, pentru că nu mai vrea să continue relaţia cu el. Acest apel telefonic a declanşat iadul, iar bărbatul şi-a pierdut, parcă, raţiunea.

Ca să se răzbune, a rănit-o pe fetiţa de 9 ani care rămăsese în grija lui, cu un cutter, în zona feței. Apoi, cuprins de remuşcări, a sunat la poliţie, dar, până la sosirea agenţilor, a incendiat o anexă a locuinţei, tot din răzbunare. În cele din urmă, bărbatul a fost arestat, iar copila a fost internată în spitalul de urgenţă din Brăila, pentru a-i fi tratate rănile.

Bărbatul, care nu era cunoscut drept un individ violent, le-a povestit anchetatorilor că a fost şocat de vestea că partenera lui vrea despărţirea. Fără ca fetiţa de 9 ani să-l fi supărat cu ceva, s-a răzbunat pe biata copilă, apoi a sunat la poliţie.

Subinspectorul Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila: „Poliţiştii au constatat că acesta deja îşi incendiase o parte a locuinţei şi îi provocase fiicei sale răni în zona feței. Bărbatul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere."

Poliţiştii au chemat o ambulanţă, care a transportat-o pe fetiţă la Spitalul de Urgenţă din Brăila, unde a fost investigată de medicii din mai multe secţii. Cele mai grave au fost rănile din zona feței.

Dr. Alina Neacşu, Spitalul de Urgenţă Brăila: „Două plăgi tăiate, pacienta fiind un minor, a fost evaluată şi din punct de vedere psihologic şi psihiatrie infantilă pentru că, în urma unei agresiuni, stresul post-traumatic s-a instalat."

Simona Cimpoaie, director DPC Brăila: „Ne-am oferit sprijinul în a asigura consiliere psihologică atât mamei, cât şi fetiţei. Pentru moment, având în vdere situaţia delicată a fetiţei, am convenit că după externare, mama să ne contacteze pentru a demara programul de consiliere psihologică."

Medicii cred că este posibil ca fetiţa să rămână cu urme pe față pentru tot restul vieţii. Mama ei a ajuns în aceeaşi zi la Brăila şi o va prelua, după externare.

Tatăl vitreg, însă, a fost ridicat de poliţişti, iar magistraţii au emis deja pe numele lui un mandat de arestare pentru 30 de zile. El este cercetat, deocamdată, pentru distrugere şi violenţă în familie, însă încadrarea se poate schimba, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a copilei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61936196
Cuplul asasin care a masacrat o familie din Cehia, prins la Iași. Traseul avut de cei doi
Doi suspecţi de omor din Slovacia, soţ şi soţie, au fost prinşi de polițiștii români în timp ce s-au oprit peste noapte într-o pensiune din judeţul Iaşi.
61936180
Un sucevean și-a lăsat prietenul fără suflare, după ce a îndraznit s-o sărute pe fata pe care o plăcea
Un sucevean își așteaptă sentinșa, după ce la sfârșitul anului trecut și-a ucis în bătaie un prieten, după ce acesta a sărutat-o pe aceeași fată la care râvnea și el.
Femeie desfigurată de câinele violent al vecinilor. Fratele ei nu a recunoscut-o în urma atacului
O femeie din Marea Britanie a fost atacată de câinele violent al vecinilor, fapt ce a lăsat-o cu cicatrici pe viață și niciun ban despăgubire.