„Barbie” a ajuns și în cinematografele din România. Cine joacă rolul legendarei păpuși blonde

×
Publicitate

„Barbie”, mult așteptatul film despre legendara păpușă blondă, ajunge, vineri, în cinematografele de la noi.  

Pelicula ne-o arată pe Barbie traversând o criză existențială, ce distruge lumea perfectă în care trăia. Compania Mattel, care comercializează jucăria, speră că valul uriaș de interes pentru film va mări și vânzările, decimate de inflație.

Și alte companii se întrec să ofere produse de îmbrăcăminte și încălțăminte roz bombon cu gândul să-i aducă în magazine pe adulții, care își amintesc cu nostalgie de perioada copilăriei.

Actrița Margot Robbie o interpretează pe Barbie într-un moment de cumpănă. În timpul unei petreceri, alături de prietene, ea are un gând ciudat. Din acest punct, lucrurile încep să o ia razna.

Margot Robbie, actriță: Cu acest rol ating cam toate notele pe care orice actor și-ar dori să le atingă. Ajungi foarte, foarte sus, dar și foarte, foarte jos. E o comedie care are și multe momente profunde”.

Lui Ryan Gosling, tatăl a două fetițe aflate la vârsta jocului, rolul lui Ken i s-a potrivit mănușă.

Ryan Gosling:Toate au ajuns în casa mea în același timp, scenariul și păpușile”.

Greta Gerwing, regizoarea peliculei, spune că filmul are un mesaj pentru toată lumea.

Greta Gerwig, regizoare: Am vrut să fac un film care să transmită: 'Meriți să fii iubit așa cum ești'”.

Pelicula a fost promovată intens toată vara, generând un interes uriaș și așteptări pe măsură privind încasările pe bilete. Compania Mattel speră că popularitatea filmului va ajuta și vânzările de jucării, care au scăzut cu 20 de procente în prima parte a anului.

Marii retaileri americani, care și-au văzut vânzările afectate de inflație, speră să dea și ei lovitura cu produse inspirate din universul păpușilor. Peste o sută de companii au semnat contracte pentru a scoate pe piață îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pe care Barbie le-ar purta.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Regal cu Jason Statham. Cinci celebre filme de acțiune pe care le poți vedea pe VOYO

Un regal cu Jason Staham, actorul britanic binecunoscut pentru filmele sale de acțiune, este prezent pe Voyo. Sunt cinci pelicule de excepție, pline de adrenalină, care te vor țintui în fotoliu.

Ultimul episod Survivor: dincolo de insulă este disponibil, în exclusivitate, pe VOYO

După ce timp de cinci luni, concurenții s-au luptat în cel mai puternic reality show din lume, de peste o lună, toți abonații VOYO au avut ocazia să vadă acomodarea celor care au trecut de etapa Unificării, la viața reală.

„Asteroid City" a avut premiera la Cannes. Este un omagiu adus SF-urilor clasice

A fost încă o noapte... înstelată, pe covorul roșu de la Cannes. Regizorul american Wes Anderson s-a întors pe Croazetă pentru premieră filmului "Asteroid City".

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.