Săptămâna de Survivor s-a încheiat cu eliminarea Andreei Moromete: „Am la mine simbolul imunității ascunse”

62346761
Pro TV

”Mă simt mai în formă ca niciodată”, spunea aseară una dintre concurentele rămase în tribul Taino înaintea jocului.

. Dovada clară că fiecare dintre cei care continuă show-ul au puterea de a face tot ce ține de ei pentru a merge până la capăt. Survivor România continuă cu noi provocări și cu probe ce îi scot pe concurenți din zona de confort și săptămâna viitoare.

Jocul de Comunicare a fost aseară la rând, iar Alexandra Ciomag a demonstrat din prima clipă că-și dorește să obțină întâia ei victorie de la momentul în care au început Individualele. Motivată și puternică, aceasta i-a eliminat pe toți, rând pe rând, și a încheiat cu cele două vieți cu care începuse. Astfel, ea le-a ales pe Porkolab și Moromete să îi fie aproape în șansa de a avea un apel video cu un prieten.

Emoționați și cu sufletul strâns, cei șapte concurenți au revenit în sala de Consiliu pentru a afla rezultatul votului celor de acasă. Andreea Moromete și Ștefania Stănilă s-au aflat în prim plan, iar decizia telespectatorilor a adus-o, ca de fiecare dată, Daniel Pavel. Competiția s-a încheiat, de această dată, pentru Andreea, fosta Războinică.

”E bine că s-au dus emoțiile. Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care m-au votat. Sunt recunoscătoare că am făcut parte din aventura asta. Ca de plecare, vreau să fac un cadou cuiva. Vreau să-i las unei mămici. Consider că are nevoie de cadoul ăsta. Am la mine simbolul imunității ascunse pe care mi l-am dorit din tot sufletul. Simt că-l merită mămica”, a declarat Andreea Moromete spre surpriza tuturor.

Înainte ca Andreea să-l dea Alexandrei, Daniel Pavel a întrebat-o ce a făcut-o să nu îl folosească la momentul nominalizării. ”Scopul meu rămăsese să demasc oamenii, să se vadă așa cum e fiecare. Mi-am dorit mai tare să se vadă cum e fiecare prin ceea ce face”, a explicat ea gestul făcut în urmă cu o seară când a ales să nu folosească simbolul avut.  

Survivor România revine luni, marți și miercuri, de la 21:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO! Nu ratați noile ediții ale acestui sezon.  

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62346532
Ultimele bătălii la Survivor România se văd de luni până miercuri, de la 21:30, pe PRO TV și, în avans, pe VOYO !
Au trecut peste patru luni de la momentul în care membrii a două triburi au acceptat cea mai mare provocare a vieții lor – participarea la unul dintre cele mai dure show-uri din lume.
62346140
Căpitanul Barbossa din Pirații din Caraibe, prezent la TIFF. Actorul va primi premiul pentru întreaga activitate
Aflat la a 22-a ediție, festivalul internațional de film Transilvania, care va avea loc în perioada 9-18 iunie, și-a anunțat tema din acest an: este iubirea, atât pentru un om, cât și pentru filme.  
62346121
Spiritele se încing la Consiliul de Nominalizare de la Survivor România: ”Cel mai pervers din toată competiția”
A început o nouă săptămână a celui mai puternic reality show din lume