Regina Elisabeta a II-a, sfătuită de medici să renunțe la alcool. Ce îi plăcea să consume în fiecare seară

62195557
Getty

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 95 de ani, a fost sfătuită de medici să renunțe la alcool. Cu puțin timp în urmă, aceasta a fost fotografiată în timp ce se deplasa cu ajutorul unui baston.

Deși se află într-o condiție fizică bună, Regina Elisabeta a fost sfătuită să renunțe la Martiniul pe care obișnuiește să îl consume în fiecare seară.

Potrivit unor surse apropiate de Casa Regală, medicii i-au spus reginei să renunțe la consumul de alcool, excepții fiind ocaziile speciale, pentru a se asigura că va fi cât se poate de sănătoasă pentru programul încărcat din această toamnă, dar și pentru Jubileul de Platină din iunie 2022, scrie vanityfair.com.

„Reginei i s-a spus să renunțe la Martiniul pe care îl consumă în fiecare seară. Nu este o problemă pentru ea, nu consumă foarte mult alcool, dar pare puțin nedrept faptul că la această vârstă este nevoită să renunțe la una din plăcerile vieții ei”, a transmis un prieten al familiei.

Regina Elisabeta a trecut printr-o perioadă foarte grea după ce soțul ei, Prințul Philip, a murit în luna aprilie. În lunile recente, Majestatea Sa a părut a fi fericită și plină de energie și entuziasm în timp ce își îndeplinea îndatoririle.

Deși este rar văzută consumând alcool în public, se pare că reginei îi place să se răsfețe seara cu un Martini.

La cină, regina obișnuiește să bea un pahar de vin dulce, iar înainte de culcare un pahar de șampanie.

Însă, de acum, regina va consuma doar apă sau sucuri. „Nu va mai bea alcool. Medicii vor să se asigure că se menține în formă”, a spus una dintre surse.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62218898
David Guetta a fost ales cel mai bun DJ din lume în 2021

Încă o confirmare că Untold 2021 a avut cel mai bun line-up din Europa, 5 din top 10 cei mai buni DJ-i ai lumii au fost prezenți la ediția din acest an.

62218847
Echipa Visuri la cheie a făcut o casă de la zero pentru familia din Dăeni. „Acum nu cred că poate să mă mai doboare nimic”

Povestea copiilor care au trăit un coșmar alături de mama lor i-a impresionat aseară pe telespectatori.

62218739
Gabriel Cotabiță, internat în spital de o săptămână. Care este starea artistului

Gabriel Cotabiță a ajuns la spital, săptămâna trecută, după ce a acuzat stări de rău. Artistul a fost internat la Spitalul Colentina din București.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.