Primele imagini cu bebelușul lui Theo Rose. Mesajul emoționant postat de artistă după ce a născut | GALERIE FOTO

62214808
Instagram

Theo Rose a postat pe Instagram primele imagini cu bebelușul Sasha Ioan, însoțite de un mesaj emoționant.

 

 

La câteva ore după ce a devenit mamă pentru prima oară, Theo Rose a avut o intervenție în direct, prin Skype, în emisiunea „La Măruță”. Însă, joi, artista și-a impresionat fanii cu două fotografii, pe care le-a postat pe contul de Instagram.

Într-una din fotografii, Theo Rose îl ține la piept pe Sasha Ioan, iar în altă fotografie apare tatăl bebelușului, Anghel Damian, care își admiră copilul.

Imaginile au fost însoțite și de text în care Theo Rose le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje și gânduri bune.

„Mulțumesc tuturor pentru gânduri și mesaje! Să vă bucure Dumnezeu la fel cum ne-a bucurat și pe noi să vedem câți oameni ne sunt alături! Pe scurt, deși va urma și mai pe larg când ne liniștim și adaptăm mai bine, a fost o naștere ok, deloc mai cu moț decât alte nașteri. A fost o naștere prin cezariană în cele din urmă, deși am fost mai îngrozită de operație decât de nașterea naturală, am avut încredere în dna. Dr Coravu care mi-a inspirat siguranță și liniște pe tot parcursul sarcinii și a avut dreptate. A fost o operație pe care am parcurs-o liniștit, fără panică sau frică și le multumesc tuturor doamnelor asistente și doamnelor dr. care au luat parte la nașterea noastră.

Până și refacerea se întâmplă frumos, cu foarte puțină durere momentan. Sasha a reușit din prima să mănânce de la sân, a știut ce are de facut. E frumușel tare, zdravăn, 3,800 g și 54 cm. Dumnezeu știe cum a stat bietul copil în garsoniera confort 2 pe care i-am putut-o eu oferi, dar îi mulțumim că ne-a ascultat rugăciunile și e sănătos. În sfârșit am înțeles și noi cum se simte bucuria asta de părinți. Vă mulțumesc pentru tot ce ați împărtășit cu mine în timpul sarcinii. M-ați ajutat să înțeleg că ce trăiesc și gândesc e cât se poate de normal.

Despre Anghel vreau să spun doar că e o mare binecuvântare în viața mea, iar Sasha e foarte norocos că s-a născut din așa un om minunat. Dumnezeu să-l țină sănatos! Și pe noi toți!”, a scris Theo Rose pe Instagram.

Theo Rose a născut miercuri, 14 iunie, un băiețel perfect sănătos.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62357166
„Sunt fericită tare!”. Theo Rose, în direct la Măruță. Primele declarații după ce artista a adus pe lume un băiețel

La câteva ore după ce a devenit mamă pentru prima oară, Theo Rose a avut o intervenție în direct, prin Skype, în emisiunea „La Măruță”.

62029432
Mihai Bobonete a împlinit 43 de ani. Sărbătoare mare în familia Las Fierbinți!

Miercuri, 14 iunie, e sărbătoare în familia Las Fierbinți! Mihai Bobonete, unul dintre cei mai talentați și îndrăgiți actori de comedie din România, își serbează ziua de naștere.

62356625
Theo Rose a născut. Artista a adus pe lume un băiețel

Theo Rose a născut miercuri dimineață. Artista a anunțat pe contul ei de Instagram că a adus pe lume un băiețel.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.