Melania Trump a semnat un ordin executiv alături de soțul ei. Ținuta purtată de Prima Doamnă. GALERIE FOTO

62591181
Getty

Melania Trump s-a așezat lângă președintele Donald Trump în timp ce acesta a semnat un ordin executiv pentru extinderea resurselor din sistemul de plasament — iar, într-un gest neobișnuit, l-a semnat și ea.

Ordinul executiv numit „Fostering the Future for American Children and Family” a fost coordonat de Melania Trump, potrivit unui comunicat al Biroului Primei Doamne, potrivit People.

Documentul aduce laolaltă resurse federale și parteneriate din sectorul public și privat, pentru a oferi mai multe oportunități tinerilor care se află în sistemul de plasament sau care urmează să iasă din acesta.

Semnarea de către Melania a avut un rol pur ceremonial

În 2021, Melania și-a concentrat platforma publică pe lansarea inițiativei „Fostering the Future”, menită să sprijine copiii din plasament. Aceasta a extins programul ei „Be Best”, axat pe bunăstarea copiilor și combaterea bullyingului.

Ordinul îi cere secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane, Robert F. Kennedy Jr., să modernizeze sistemele de date ale serviciilor de protecție a copilului din state și să publice anual un raport privind eficiența programelor de plasament. În colaborare cu Biroul Primei Doamne, acesta trebuie, de asemenea, să creeze inițiativa „Fostering the Future”.

Noua inițiativă va lucra alături de organizații private, universități și ONG-uri pentru a dezvolta noi oportunități educaționale și profesionale pentru tinerii din sistemul de plasament sau pentru cei care părăsesc acest sistem.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62591175
Lady Gaga a vorbit despre problemele psihice grave cu care s-a confruntat: „Nu credeam că voi reuşi să trec peste”
Lady Gaga dezvăluie că a filmat „A Star Is Born” în timp ce urma un tratament cu litiu, vorbind deschis despre perioada dificilă marcată de probleme de sănătate mintală.
62590860
Naomi Campbell s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea la Vatican. Ce cadou inedit i-a oferit. GALERIE FOTO
Naomi Campbell s-a întâlnit miercuri cu Papa Leon al XIV-lea la Vatican.
62590670
Schimbare de strategie, miercuri, în TRĂDĂTORII: „Este singura variantă în care pot continua”
O nouă săptămână aduce porție dublă din castelul TRĂDĂTORII.