Maşina Loredanei Chivu, incendiată de o femeie care a confundat-o cu presupusa amantă a soţului ei

62124362
Monitorul de Vrancea

Caz bizar în judeţul Vrancea, unde maşina asistentei TV a fost incendiată de o femeie din cauza unei coincidenţe.

Potrivit Monitorul de Vrancea, în centrul incidentului - în care Loredana Chivu nu a jucat practic niciun rol - se află o femeie din Panciu care bănuia că soțul ei are o relație extraconjugală cu o tânără din localitatea Bizighești. Vrând să se răzbune, a plănuit să incendieze maşina amantei şi, cu o sticlă la ea, a mes în Bizigheşti.

Printr-o coincidenţă bizară, aici a dat peste autoturismul Loredanei Chivu, un Mercedes GLE Coupe, împrumutat însă de fratele acesteia, care se pare că o cunoştea pe tânăra din Bizigheşti. Văzând că aceasta umbă la maşină, cea care se credea înşelată a dedus că e autoturismul presupusei amante.

După ce toată lumea a intrat în casă, în jurul orei 4 dimineaţa, femeia din Panciu a stropit maşina cu benzină şi i-a dat foc, apoi a fugit.

 

Cum a fost prinsă femeia care a incendiat maşina Loredanei Chivu

 

La fața locului au ajuns pompierii care, după lichidarea incendiului, au stabilit că focul a fost pus intenționat. Femeia a fost descoperită rapid, deoarece a uitat la locul incendiului 2 telefoane mobile şi a fost reținută de polițiști pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Ea riscă să stea după gratii între 2-7 ani.

Imaginea postată de asistenta TV după incident

 

 La scurt timp după incident, Loredana Chivu a postat o fotografie pe contul de Instagram, cu un mesaj în limba engleză: "Nothincanstopme/Nimic nu mă poate opri"

 

 

FOTO: Monitorul de Vrancea, Instagram Loredana Chivu

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62124310
Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de rock and roll a murit la vârsta de 87 de ani
Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni rock and roll, Little Richard, a murit la vârsta de 87 de ani.
62124305
Robbie Williams și-a uimit fanii cu o postare pe Instagram. În ce ipostază a fost surprinsă vedeta. VIDEO
Cunoscutul cântăreț, Robbie Williams, și-a surprins fanii, după ce a postat pe Instagram un filmuleț în care dansa pe o melodie a lui Billy Joel, în locuința sa, în contextul pandemiei de coronavirus.
62124149
LIVE TEXT. Românii au talent 2020, sezonul 10. Povestea emoționantă a unei dansatoare va impresiona juriul
O nouă ediție a emisiunii Românii au talent are loc, vineri, de la ora 20.30.