Leonardo DiCaprio și iubita lui, vacanță în Italia alături de părinții actorului. Au fost surprinși în ipostaze romantice

62488718
Profimedia

Leonardo DiCaprio și iubita lui, Vittoria Ceretti, au plecat recent în vacanță în Italia, la Roma, alături de părinții actorului. Cei doi au fost surprinși la un moment dat de paparazzi savurând un espresso.  

Leonardo și Vittoria s-au așezat la un moment dat pe niște trepte, admirând priveliștile de la Dealul Palatin Roman și Forumul Roman, scrie hola.com.

Cuplul a fost însoțit de mama lui Leonardo DiCaprio, Irmelin Indenbirken, și de tatăl său vitreg, David Ward.

Cei patru au vizitat, printre altele, Bazilica San Clemente și Biserica San Bonaventura al Palatino.

Leonardo și Vittoria au fost văzuți împreună pentru prima dată în vara lui 2023, când ea tocmai împlinise 25 de ani.

Relația lor pare a fi din ce în ce mai serioasă și există zvonuri potrivit cărora s-ar fi logodit, după ce Vittoria a fost văzută în luna august - într-o vacanță romantică în Italia - cu un inel masiv cu diamant în formă de inimă pe inelarul de la mâna stângă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62448989
Rihanna și A$AP Rocky, cină romantică la un restaurant din New York. Cum au fost surprinși cei doi. GALERIE FOTO

Rihanna a fost surpinsă sâmbătă de paparazzi pe străzile din New York, alături de partenerul ei, A$AP Rocky.

62352802
Boala care era să îl omoare pe Al Pacino. „Au spus că mi-a dispărut pulsul”

Al Pacino a dezvăluit că aproape a murit de Covid-19 în 2020, spunând că „nu a avut puls” timp de câteva minute.

 

62085281
Jennifer Aniston rupe tăcerea despre presupusa relație amoroasă cu Barack Obama. „Nu am fost supărată”

Actrița din „Friends” și „Morning Show” a rupt în sfârșit tăcerea despre presupusa relație amoroasă pe care ar fi avut-o cu fostul președinte, în cadrul emisiunii „Jimmy Kimmel Live”.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.