Ellen Burstyn a fost premiată la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Cum arată actrița în vârstă de 91 de ani

62481004

Ellen Burstyn, în vârstă de 91 de ani, a primit în cadrul festivalului de la Veneția premiul de onoare pentru cele șapte decenii petrecute pe marele ecran.

Cu nenumărate alte distincții în palmares, printre care și Oscarul, actrița mărturisește emoționată că fiecare moment al carierei a venit cu lecții importante de viață. Între timp, filmele italiene fac senzație în orașul Lagună.

Actrița Ellen Burstyn se poate lăuda cu o carieră de peste 70 de ani în lumea filmului.

Ellen Burstyn, actriță: „Amuzant este că, atunci când ai o carieră lungă ca mine, se întâmplă atât de multe lucruri. De exemplu, filmul meu preferat este „Învierea” (1980). Doar că nu l-au văzut prea mulți. Și când ți se întâmpla așa ceva, înveți multe, spre exemplu, despre puterea de a renunța, despre a nu te te agăța de ideea de ce s-ar fi întâmplat dacă, sau de ce ți-ai fi dorit să fi fost. Așa că, a fost o lecție profundă. Și au fost mulți astfel de lecții într-o carieră ca asta”.

Ellen Burstyn a primit premiul Oscar în 1974 pentru rolul din filmul „Alice nu mai locuieste aici”, regizat de Martin Scorsese. Are în palmares și un Emmy, pentru personajul interpretat în serialul Lege și Ordine. În ultimele zile ale festivalului din orașul Lagună, filmele italiene fac valuri.

„Scrisori siciliene” este unul dintre cele 5 pelicule italiene înscrise în competiția de la Veneția.
Filmul spune povestea lui Catello - un fost politician și deținut recrutat de serviciile secrete pentru a-l prinde pe Matteo Messina Denaro - un temut șef al mafiei siciliene.

Un alt film italian foarte bine primit de critici este Diva Futura.

Pelicula spune poveste uneia dintre cele mai controversate și, în același timp, faimoase agenții de recrutare de... vedete pentru filmele de adulți. Diva Futura a fost înființată de Riccardo Schicchi, un fotograf, și de Ilona Staller, o starletă cunoscută, mai târziu, în toată lumea sub numele Cicciolina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62480984
Rapperul american Rich Homie Quan a murit la doar 34 de ani. Este considerat o legendă: ”Vești absolut zdrobitoare”

Rapperul american Rich Homie Quan a murit la doar 34 de ani, iar lumea muzicală îi aduce omagii, vorbind despre dispariția unei legende și a unui nume uriaș pentru scena rapului.

 

62480917
Lady Gaga și Joaquin Phoenix au strălucit pe covorul roșu, în timp ce „Joker - Delir în Doi” a primit critici dure

Lady Gaga și Joaquin Phoenix au fost primiți cu aplauze frenetice la Veneția, la premiera mondială a noului film „Joker - Delir în Doi”.  

62480860
Schimbare de look pentru Prințul William. Cum arată acum | GALERIE FOTO

Prințul William a revenit la îndatoriile regale după vacanța de vară cu un nou look care a atras admirația internauților, scrie DailyMail.  

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.