(P) Kaufland România se alătură Adăpostului Speranța: peste 500 porții de mâncare, gătite pentru câinii din adăpost

62463221

Kaufland România se alătură Fundației Adăpostul Speranța, pentru ajutorarea câinilor fără stăpân și susținerea adopțiilor responsabile.

Mai multe echipe de voluntari au gătit, joi, 27 iunie, peste 500 porții de mâncare la o nouă ediție „Tocăniță pentru toți Bobiță”, la care a participat și Andi Moisescu.

promo

Evenimentul a fost deschis publicului larg, iar cei prezenți și-au dedicat câteva ore pentru voluntariat în folosul animalelor. Au gătit pentru câini, au participat la o sesiune de dresaj cu câini reabilitați prin programul Mesagerii Speranței, au interacționat cu câinii paraplegici, care au nevoie de afecțiune și au putut adopta fizic sau de la distanță un prieten pe viață.

Cunoscutul om de televiziune, alături de alți prieteni ai adăpostului, printre care și voluntarii Kaufland, le-a făcut ziua mai frumoasă celor 500 de suflete de la Speranța. Câinii au nevoie, pe lângă un bol de mâncare, de interacțiunea cu oamenii, de socializare, de empatie.

promo

„Împreună cu cei care se alătură cauzei noastre, umplem bolurile câinilor nu doar cu hrană, ci și cu speranță. Le mulțumim celor de la Kaufland pentru noul parteneriat, prin care vom putea să facem mai mult bine. Le mulțumim tuturor voluntarilor care ne trec pragul la evenimentele noastre, iar această Tocăniță a fost una specială pentru că l-am avut alături de noi pe Andi Moisescu.

Timpul petrecut în compania câinilor din adăpost este benefic atât pentru ei, deoarece sunt socializați și devin mai ușor de adoptat, cât și pentru vizitatorii noștri, care primesc în schimb multă energie”, a declarat Anca Tomescu, reprezentant Adăpostul Speranța.

Mâncarea oferită câinilor la această ediție „Tocăniță pentru toți Bobiță” a fost donată de Kaufland România, care va rămâne alături de Adăpostul Speranța atât prin donații de hrană pentru cele 500 de suflete de la Speranța, cât și prin susținerea programelor fundației, printre care Mesagerii Speranței. Prin acest program, câini care au suferit diferite traume ajung să fie reabilitați și să devină la rândul lor câini de terapie, dar și mesageri ai programelor de educație pentru copii sau membri de seamă ai familiilor care îi adoptă.

promo

„Noi, la Kaufland, credem că implicarea face diferența și demonstrăm asta prin sute de proiecte ce produc o schimbare în bine în viețile celor mai vulnerabili din societate. Acest nou parteneriat cu Adăpostul Speranța se aliniază cu misiunea noastră și contribuie la o societate sănătoasă, în care fiecare viață contează”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Pentru pregătirea celor 500 de porții s-au folosit produse Carinura, noul brand Kaufland de hrană pentru animale de companie, ce include o gamă largă de variante de mâncare de înaltă calitate, la un preț foarte bun. Gama Carinura include diverse variante de alimente uscate și umede, precum și gustări premium.

Prin seria „Tocăniță pentru toți Bobiță”, Adăpostul Speranța își propune să aducă oamenii mai aproape de animale și să contribuie la dezvoltarea unei societăți pet-friendly, în care câinii sunt tratați ca membri ai săi.

La Adăpostul Speranța sunt găzduiți câini salvați de pe străzi, care mai apoi sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului. Câinii au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități din adăpost, până când este găsită o familie potrivită pentru fiecare.

Cu toate acestea, câinii seniori sunt cel mai greu adoptați, iar la Speranța sunt peste 200 astfel de câini, unii dintre ei cu vârste de peste 20 de ani, care au nevoie de ajutor. De asemenea, mai sunt găzduiți câini paplegici, cu tratament special.

Cei care nu pot lua acasă un prieten pe viață, pot susține printr-o adopție de la distanță câinii din adăpost. Pe lângă donația lunară pe care adoptatorul o stabilește singur, cel mai important este să vină în adăpost, să viziteze câinele periodic, să se joace cu el, să socializeze.

Mai multe detalii despre cum poți susține Adăpostul Speranța în misiunea sa de a face bine, pe https://adapostulsperanta.ro/doneaza/

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cele mai frecvente probleme ale pielii și cum să le tratezi

Rolul principal al pielii este acela de a proteja organismul de factorii de mediu dăunători.

(P) Avantajele închirierii unei mașini în timpul vacanțelor: libertatea de a explora

Planificarea unei vacanțe implică multe detalii, de la alegerea destinației și a cazării, până la modul în care te vei deplasa la fața locului.

(P) Inovațiile și versatilitatea electrocasnicelor moderne

Industria electrocasnicelor a evoluat semnificativ în ultimii ani, aducând pe piață produse de înaltă calitate care răspund nevoilor diverse ale consumatorilor.

Recomandări
LIVE ACUM: Ministrul interimar Dragoș Pîslaru, declarații de presă despre implementarea proiectelor PNRR

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, susțin, la această oră, o conferință de presă la Palatul Victoria.

Reacția lui Nicușor Dan după ce a primit-o pe Angela Merkel la Palatul Cotroceni. Ce subiecte au abordat în timpul întâlnirii

Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu fostul cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel.

Autostrăzile care au ieşit din PNRR: Ce se întâmplă cu proiectele întârziate şi cât va plăti România pentru ele

A7 Bacău–Pașcani și A1 Margina–Holdea au ratat termenul-limită al PNRR, dar șantierele nu se opresc.