Însă, modul în care au fost încheiate aceste contracte și rezultatele obținute sunt puse sub semnul întrebării.
În cea mai mare insulă agricolă din Europa, la Brăila, ar putea fi un centru de cercetare de top. Totuși, multe piedici îi blochează dezvoltarea. Și nu doar acolo...
Înainte de 89, la Oradea era una dintre cele mai prolifice stațiuni de cercetare și dezvoltare agricolă.
Stațiunea Oradea e un exemplu trist al modului în care multe locuri de cercetare au murit.
Gheorghe Bunta, cercetător: ”Aici e harta cu zona de influență a stațiunii Oradea. La momentul respectiv, județele Bihor, Sălaj, Arad și era o paletă foarte largă de tipuri de sol, de la câmpie, până la vârf de munte, de la cernoziom, toate tipurile de sol”.
Gheorghe Bunta a ținut cu dinții de proiectele în care a pus ani din viață.
Gheorghe Bunta: ”Cel mai bun soi la momentul actual este soiul biharia. Care este însă foarte performant, se cultivă deja pe suprafețe destul de mari în partea de vest a țării, dar avem cerere și pe partea de sud”.
Pierderea terenurilor a făcut ca unitatea să nu mai fie profitabilă. Personalul a fost disponibilizat în anii 90. Nu prea dădea bine să disponibilizeze oameni. Iar terenul s-a tot redus prin retrocedări. Cercetarea agricolă la Oradea este la capăt de drum.
Florin Stănica, președinte Academia de Științe Agricole și Silvice: ”Deci ea trebuia transferată din 2009 către Universitatea din Oradea. În ce an suntem, 2026? Câți ani au trecut, ia socotiți”.
Primăria din Oradea a cerut să preia terenul stațiunii și pentru că nimeni nu voia să-și asume, a inițiat un proiect de lege prin parlamentarii bihoreni.
Florin Birta, primar Oradea: ”Toată zona aceasta a fost a stațiunii de cercetare. Tot ce e vizavi de aici este aeroportul din Oradea. La începutul anilor 2000, acest teren a fost transmis în proprietate și în anul 2008 el a fost transmis Primăriei Oradea pentru retrocedări”.
Dezvoltarea orașului a împins proiectele și pe terenul stațiunii.
Florin Birtea: ”Căutăm terenuri disponibile în care să le dezvoltăm în continuare ca și parcuri industriale sau parcuri de specializare inteligentă, asta înseamnă zone de producție și de cercetare IT”.
”-Construim. Dar și mâncăm?
-Da, sunt terenuri agricole foarte multe în zonă, care cu siguranță vor fi în continuare cultivate cu sămânță de grâu.
-Importată, pentru că Biharia, Ciprian sau Dacic nu o să mai poată să fie aici când vorbești de securitate alimentară...
-Așa este, dar acest lucru nu poate o primărie de municipiu să stabilească acest lucru”.
Materialul genetic de aici a fost mutat la Lovrin, acolo unde mai există speranța că se vor mai face soiuri românești.
Fără implicarea statului și fără un parteneriat real cu zona privată este imposibil să fim competitivi în agricultură.
”Primim finanțare la nivelul a două luni de salarii”
Dimitrie Muscă lucrează de-o viață în agricultură. Exploatează în fermele pe care le conduce peste 7.500 de hectare de teren agricol. cu mai multe culturi de câmp.
”Dimitrie Muscă, fermier: Eu cultiv tot ce duce bani mulți. Am 50.000 de capete de porci și am 1.500 de capete de bovine. Eu mă bat prin producție, cu cât e producția mai mare, scad cheltuieli.
Reporter: Din cele 7.500 de hectare cultivate, ce sămânță românească folosiți?
Dumitru Muscă: Cu regret pot să spun că nu... Am rapița pe care o vedeți aici, o parcelă de 20 și ceva de hectare. Numai aceștia sunt aici, sunt hibrizi, diferiți, hibrizi de la diferite firme și merg în funcție de care este cel mai productiv”.
Astăzi, la Curtici, tot ce se cultivă este cu material genetic de import pentru că cercetarea românească nu a ținut pasul cu nevoile fermierului.
”Când am renunțat la sămânța românească? Pe măsură ce au apărut celelalte semințe și hibrizi mai productivi, pentru că e un lucru simplu”.
Dar dacă ar avea de unde să ia produse competitive românești, nu ar ezita. L-a curtat ani de zile pe cercetătorul Bunta de la Oradea să vină să lucreze împreună, știe că astfel de profesioniști se găsesc greu.
De mai bine de 15 ani la Timișoara, în oraș, nu se mai face cercetare. Erau pregătite pajiștile, semințe, plante. Erau făcute aici. Studii pentru îmbunătățirile câmpurilor noastre. Acum arată sinistru. De la inovație la ruine. Stațiunea pentru pajiști Timișoara este distrusă.
Însămânțarea pășunilor din vestul țării suferă din cauza rechinilor imobiliari și a lipsei de interes a autorităților centrale, dar și locale. Din 1.100 de hectare, stațiunea de aici a rămas cu două hectare.
La Brașov situația este ceva mai bună.
Teodor Marușca, cercetător: ”Noi nu comercializăm, adică numai la cerere, cantități vagonabile nu avem, dar să vă dau un exemplu. Pârtiile din Poiana Brașov, noi le-am înierbat cu soiurile noastre românești. Pentru că s-au încercat folosirea unor soiuri străine, n-au rezistat”.
Deși la Brașov stațiunea s-a menținut la standarde ridicate, presiunea imobiliară, dar și lipsa unor programe naționale pot pune și aici probleme cercetării. Cercetătorii de aici își fac treaba.
Vasile Blaj, director Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov: ”Avem aproape 4,9 milioane hectare de pajiști. Existau înainte de 89 niște întreprinderi județene care preluau creațiile biologice de la noi și le multiplicau în câmpurile pe care le dețineau acele întreprinderi județene. Pe lângă aceste atribuții de multiplicare aveau și atribuții pentru a face lucrări de îmbunătățire. Din păcate, nu mai există”.
O altă stațiune care a uitat scopul său este la Tulcea. Cercetători nu mai există, doar o fermă generică, abandonată.
”Reporter: Când ați avut ultimele omologări?
Valentina Procop, director Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Tulcea: Deci de la Tulcea, n-am avut. O luăm de la Fundulea și o multiplicăm. Am luat si de la Turda pentru loturile semincere, de la Suceava grâu, orz.
Reporter: De la bugetul de stat nu primiți nimic?
Valentina Procop: Salariile le acordăm tot din veniturile proprii”.
Florin Stănica, președinte Academia de Științe Agricole și Silvice: ”Din anumite puncte de vedere este mai bine că oamenii ăștia lucrează acolo și lucrează pământul decât să-l fi lăsat plin de mărăcini”.
Stațiunea de la Brăila a fost proiectată să deservească o zonă bogată agricol.
Daniela Trifan, director Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Brăila: ”În primul rând, nu a fost finanțare. Noi, de exemplu, primim finanțare abia din 2020 și aceasta la nivelul de 2 luni de salarii, iar în anul trecut doar 27 % am primit de la bugetul de stat”.
”Mare păcat că noi importăm orez, în loc să producem orezul nostru, care este mult mai calitativ”
Și ei au pierdut terenuri.
”Aceasta a fost cantina pentru muncitori. Erau 300 de muncitori înainte și lucrau 5.000 de hectare. Acum suntem 62. Dintre care muncitori, mai puțin cercetători, 15. Vin și studenți de la Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Inginerie și Agronomie Brăila”.
Au un câmp experimental de orez într-o țară care nu mai produce orez.
”Pe cele 32 de hectare am putea să multiplicăm sămânță pentru 20.000 de hectare. Din păcate, nu mai avem orezării. Și e mare păcat că noi importăm orez, în loc să producem orezul nostru, care este mult mai calitativ decât cel pe care îl importăm”.
”Din păcate, fermierii preferă soiuri străine și mai puțin românești. Cu toate acestea, există mulți fermieri și de la Cooperativa Agricolă Braicoop care cumpără de la noi. Mazărea asta ajunge în ogoarele românilor e folosită de fermierii români”.
Pe cea mai mare insulă agricolă din Europa, Insula Mare a Brăilei, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Brăila are 1.700 de hectare. 200 pentru cercetare și alte aproape 1.500 aflate într-o asociere cu cântec.
La Brăila, situația se poate remedia, mai ales că acolo este un mare potențial pentru cercetare modernă. Astăzi se desfășoară o evaluare la toate institutele de cercetare agricolă din țară, nu doar la cele cu specific cultură mare.
Andrei Alexandru, Autoritatea Națională pentru Cercetare: ”Până în luna iunie, cel târziu, vom încheia procesul de evaluare a tuturor organizațiilor publice de cercetare, iar urmarea acestui proces vor urma reașezări ale arhitecturii sistemului, mai exact cei care nu sunt suficient de performanți nu vor mai continua. Este prin finanțare de la bugetul de stat, iar cei care sunt performanți vor fi finanțați și mai mult”.
Terenurile fertile din România sunt cultivate azi pe tehnologii străine, iar fermierii plătesc greșelile unei clase politice care a ignorat potențialul agricol național.
Florin Stănica: ”Trebuie să strângem rândurile, să ne așezăm la aceeași masă și să să ne facem un plan. Ziceți-i cum vreți, strategie, program. Să zicem, domne, ce putem noi să facem în România în 2026 și de aici încolo încă 10, 30 de ani de aici înainte? Ce putem să facem?”.
Dumitru Muscă: ”Este momentul în care trebuie să ne trezim, să nu mai ascundem gunoiul sub preș și efectiv cercetarea românească să cunoască o reformă cu adevărat serioasă”.
Marinel Horablaga: ”Statul român trebuie să aibă institute de cercetare pentru a-și asigura securitatea alimentară. Trebuie să știe oricând că dacă mâine nu mai vine sămânță în țară, poimâine, poate el s-o producă într-o stațiune de cercetare? Sistemul de cercetare trebuie să fie parte componentă a securității alimentare”.
Decidenții au eșuat să înțeleagă că, fără o cercetare agricolă puternică, România va importa nu doar alimente, ci și dependență economică. Dar asta se poate schimba cu o strategie coerentă și investiții în viitor.
