Institutul sfeclei, ținta unor afaceri cu clădirile statului. Zahărul se importă în proporție de 80%
România produce astăzi de 7 ori mai puțin zahăr decât în trecut. Așa am ajuns să importăm 80 la sută din cantitatea pe care o consumăm.
Am închis fabricile una după alta și am îngropat cercetarea agricolă de la Fundulea, recunoscută în toată Europa. Inspectorul Pro a aflat că și terenul institutului de altădată, care se întindea pe 500 de hectare, s-a împuținat de 5 ori.
Sfecla de zahăr a devenit un lux
Singurul institut al sfeclei de zahăr din România care făcea 1.000 de tone de sămânță pe an, producea 3 milioane de tone de sfeclă și acoperea tot necesarul de zahăr … pe care astăzi îl importăm este acum în paragină.
Din 300 de angajați, câți erau în '96, institutul mai are o contabilă, un jurist și un director cu delegație, care se asigură că imobilul nu e vandalizat. Cercetătorii au plecat după ce nu și-au mai primit lefurile.
Ileana Călin, contabilă: „Lichidările se dădeau în bunuri: mese, scaune, dulapuri... fiecare ce avea nevoie, își completa acasă...”
Reporter: „Adică își luau salariile în natură...”
Ileana Călin, contabilă: „Exact!
Institutul, redus la o arhivă prăfuită
Averile institutului sunt clădirile și cele 108 hectare de teren pe care le mai deține, din cele 500 câte a avut în 1982. Dotarea este și ea la nivelul aceluiași an: o arhivă prăfuită, câteva semințe păstrate de formă într-un calendar vechi și sute de kilograme de reactivi abandonați.
Corespondent Știrile PRO TV: „Institutul nu a avut bani nici măcar să distrugă aceste substanțe periculoase. Aproape o tonă de substanțe care nu au mai fost folosite de 40 de ani. Pentru asta, Institutul are nevoie de mai bine de 50.000 de euro.”
Aurel Badiu, primul cercetător angajat la Fundulea, susține că distrugerea institutului ar fi fost făcută cu intenție, pentru a favoriza importurile.
Aurel Badiu, cercetător, vicepreședinte ASAS: „La momentul în care se distrugea ind zahărului din România, celelalte state membre aveau excedent anual de zahăr de un milion de tone.”
Anii care au dus institutul în prăpastie
Institutul a ajuns de râpă începând cu 2005, din cauza subfinanțării cronice și a afacerilor păguboase.
Vinovate sunt vechile conduceri ale Academiei de Științe Agricole, pe scurt ASAS - în calitate de coordonator științific, și Ministerul Agriculturii - ordonatorul de credit. Din momentul în care institutul nu a mai produs nimic, fostul director, care între timp a decedat, a închiriat clădirile și terenurile unor firme. Acestea s-au instalat aici pentru sedii de birouri, restaurante sau alte lucrări agricole.
Unii chiriași nu și-au respectat contractele și nu au plătit, nici până astăzi, chiria către institut, fapt știut de oficialii ASAS.
Reporter: „Tot procesul s-a întins pe o perioadă lungă, din 2005 până în 2020. Și nimeni nu vedea ce face un conducător de institut acolo?”
Ioan Jelev, fost președinte ASAS: „Mda... din păcate, uite, așa s-a întâmplat...”
Raportul Curții de Conturi și datoriile firmelor
Ultimul raport al Curții de Conturi menționează toate firmele care au acumulat datorii. Numai una are de dat peste 160.000 de dolari. Aceasta închiriase locul pentru un restaurant. Cu fântână, podet peste apă și mese în aer liber.
Ca să mai reducă din datoriile acumulate, firma se angajase să facă uși și ferestre din termopan pentru laboratoarele care se inundau la fiecare ploaie.
Ileana Călin, contabilă: „Nici măcar ce trebuia să facă nu au făcut pentru că măsurătorile s-au făcut cu tocul vechi...”
Alte două firme care au datorii de aproape 50.000 de euro sunt legate de numele fostului ministru al Agriculturii, Stelian Fuia. Una dintre companii a aparținut surorii sale, iar cealaltă a fost administrată chiar de el. Ambele sunt în faliment, iar Institutul este înscris la masa credală. I-am cerut explicații fostului ministru.
Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii: „De unde această datorie?”
Reporter: „Din facturile neachitate către institut, dar nu cred că alea sunt datoriile principale ale institutului.”
Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii: „Una dintre datorii. Au existat și alți chiriași.”
Reporter: „Există șanse de recuperare a acestei datorii?”
Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii: „Mă întrebați pe mine?”
Cumnatul lui Fuia, fost director executiv al firmei Procera: „Au fost relații reciproce pentru că au fost și prestații de servicii pentru că ei aveau teren.”
Reporter: „Dar a rămas această sumă de 160.000 de lei.”
Cumnatul lui Fuia, fost director executiv al firmei Procera: „Nu știu să vă spun. A trecut mult timp. Așa a fost situația economică.”
Confirmarea administratorului judiciar
Administratorul judiciar al firmei lui Fuia confirmă că și societatea care a aparținut fostului ministru are de dat bani înapoi către institut.
În 2020, la 15 ani distanță, Curtea de Conturi a dispus recuperarea sumelor restante… Prea târziu, însă… Instanța a decis că fapta e veche. Atât fostul director, cercetat inițial pentru delapidare și abuz în serviciu, cât și una dintre firme, acuzată de evaziune fiscală și complicitate la delapidare, au rămas fără sancțiuni. Dosarul a fost clasat.
Ministerul Agriculturii susține că Institutul nu a primit bani de la buget în ultimii trei ani.
Iar Ioan Jelev - fostul președinte al Academiei de Științe Agricole - recunoaște că instituția pe care a condus-o nu a făcut controalele așa cum ar fi trebuit.
Reporter: „Dacă n-ai bani să finanțezi nu înseamnă că îi lași pe unii să devalizeze.”
Ioan Jelev, președinte ASAS: „Nu-i lași, bineînțeles.”
Reporter: „Păi s-a întâmplat.”
Ioan Jelev, președinte ASAS: „Un organism care nu are bani va controla, dar va controla cât poate el înainte de a leșina...”
Ca să-și plătească datoriile, de peste 3 milioane de lei, institutul apelează și acum tot la închirieri. Spațiile sunt date către firme cu activități diferite: optică, gimnastică aerobică și depozitare.
Și în timp ce Institutul sfeclei este în agonie, țara noastră mai produce astăzi doar 70 mii de tone de zahăr. Adică de 7 ori mai puțin decât în trecut. Iar România mai are în prezent doar 2 fabrici de zahăr, din 33. Cine câștigă? Importatorii celor 268 de mii de tone pe care le cumpărăm din străinătate.
Etichete: inspectorul pro, zahăr,
