Lipsesc investițiile și irigațiile, iar terenul destinat cercetării s-a împuținat. Inspectorul Pro a aflat că, după '89, două treimi din suprafață a fost retrocedată. Iar două rapoarte de control dezvăluie că nu totul ar fi fost perfect legal.
Institutul Agricol de la Fundulea, fanion în producerea cerealelor, și-a redus dramatic producția în ultimii 30 de ani. Sămânța de grâu a scăzut de patru ori, cea de porumb de 15 ori, iar floarea-soarelui aproape că nici nu mai exista. Așa că peste 60 la sută din sămânță de grâu este adusă acum din Franța și Germania.
Gheorghe Măturaru, șef producție Fundulea: „Am scăzut din pondere și fermierii s-au orientat către soiuri din afară. Punctul nostru forte este calitatea”.
Am mers în laboratoarele de la Fundulea să verificăm calitatea grâului, înainte ca sămânța să fie vândută către fermieri.
Cristina Marinciu, cercetător la Institutul Fundulea: „Să știți că noi am ieșit pe piață numai cu grâu panificabil. Pentru o pâine de foarte bună calitate ar trebui să ai 13. Pentru că în urma măcinării se mai pierd cam 1-1,5 procente de proteină. Acesta are 16,2, adică foarte bun!”.
Așadar, semințele sunt bune, dar insuficiente. Se produc greu. Un soi care ar fi putut să iasă în 6 ani, este gata în 12 ani.
”Gheorghe Măturaru, șef producție Fundulea: Costă foarte mult, adică milioane de euro.
Reporter: Aici ar fi trebuit să vă ajute statul.
Gheorghe Măturaru, șef producție Fundulea: „Ar fi trebuit să ne ajute cu noile echipamente, care ar reduce în mod semnificativ timpul de creare al unui soi sau un hibrid, aproape că-l înjumătățește”.
Toate aceste incoveniente se întâmplă din trei cauze: lipsa investițiilor, retrocedări masive și irigații nefuncționale.
Pompiliu Mustățea, fostul director al Institutului Fundulea: „Ultimii doi ani nu am produs semințe de florea soarelui și porumb, decât unde le-am avut date la irigat prin alte părți”.
Retrocedările ilegale aproape au pus pe butuci Institutul Fundulea
Cercetătorii se plâng că nu au nici apă pentru soiurile lor - din cauza sistemelor de irigații care nu mai funcționează de 15 ani - dar nici bani ca să adapteze culturile la noile condiții climatice.
Dacă în '90 Institutul asigura tot necesarul de sămânță de grâu din România, adică 9.000 de tone pe an, astăzi am ajuns să obținem numai 2.500 de tone pe an, ceea ce înseamnă mai puțin de o treime din necesarul care ar trebui să ajungă la fermieri.
Pompiliu Mustățea, fostul director al Institutului Fundulea: „Dacă vin 2-3 ani cu secetă, ce facem, închidem institutul? Nu, și am strâns de-a lungul anilor profiturile, le-am dus direct în bănci, pentru 2 ani ne ajung”.
Nu doar lipsa irigațiilor și a banilor pentru investiții au redus dramatic producția. Se adaugă și retrocedările successive, în urma cărora institutul a pierdut peste 5.000 de hectare din cele 7.000, câte a avut în 1956, la înființare.
Și nu toate retrocedările par să fie corecte. Două rapoarte de control - unul de la Guvern și altul de la Ministerul Cercetării - dispun recuperarea tuturor suprafețelor care ar fi trecut ilegal din domeniul public în domeniul privat al unor primării.
Andrei Alexandru, Autoritatea Națională pentru Cercetare: „Problema retrocedărilor rămâne destul de spinoasă pentru că acum constatam că multe dintre retrocedări n-au fost chiar în regulă și au existat diverse dosare penale”.
Cea mai mare suprafață pierdută, de 3.000 de hectare, care a pus efectiv institutul pe butuci, a fost retrocedată după anul 2000. Deși institutul are acum trei procese pe rol pentru recuperarea terenurilor, doar unul este câștigat definitiv.
Doar 0,17% din PIB alocați pentru cercetare
Pompiliu Mustățea, fostul director al Intitutului Fundulea: „Câștigi în instanță, dar urmează a doua parte și anume anularea titlurilor de proprietate. Păi, mai știi la a câta mână s-a dat pământul ... va fi foarte greu!”.
Institutul are un venit anual de 28 de milioane de lei și tot atâtea cheltuieli. Peste 50 la sută sunt salariile, apoi banii dați pe îngrășăminte, pesticide, motorină și utilități. Pentru investiții și cercetare nu mai rămâne aproape nimic.
Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, de care aparține institutul, vrea să schimbe legea cercetării.
Andrei Alexandru, Autoritatea Națională pentru Cercetare: „Adică din programele de cercetare să se facă exclusiv cercetare, nu să se plătească factura la gaz. Ar trebui măcar salariile să fie garantate de către stat”.
Andrei Alexandru consideră că puținii bani alocați Autorității Naționale pentru Cercetare periclitează toate domeniile, nu doar agricultura. 0,17 la sută din PIB, adică nici 3 miliarde de lei, sunt puțini pentru cele 42 de institute de cercetare din întreaga țară.
Dar chiar și așa, salvarea cercetării românești nu trebuie așteptată de la stat. Ea poate veni doar din banii europeni.
