Cum să cheltuiești milioane de euro pe proiecte nefuncționale sau inutile. Duminică, la „România, te iubesc!”

×
Publicitate

65 de miliarde de lei sunt gata să plece spre primăriile din toată țara. Programul Anghel Saligny începe luna aceasta, iar autoritățile nu par să fi învățat prea multe din greșelile PNDL.

Investițiile sunt necesare, iar 70% dintre ele sunt funcționale. Problema e că alte câteva mii sunt neterminate după 10 ani de program, iar alocările de fonduri se fac în funcție de culoarea politică a celor de la putere.

Cum să cheltuiești milioane de euro pe proiecte nefuncționale sau inutile?

În Dâmbovița, un pod duce spre o pădure și câteva pășuni, iar asfaltul de sute de mii de euro acoperă o suprafață generoasă de drum în camp, în timp ce oamenii circulă pe un drum județean de pământ.

Mii de proiecte finanțate fără studii de oportunitate și fără vizite în teren de la minister. Cei peste 3.000 de primari s-au prins în hora PNDL și au cerut Guvernului să le deconteze lucrări de modernizare a satului românesc. Banii au venit cu țârâita, iar proiecte începute acum 10 ani așteaptă încă ianugurarea.

Încă un miliard de euro pentru conectarea gospodăriilor la rețele de apă. Lucrări începute acum opt ani cedează înainte de a fi date în folosință.

Echipa a vizitat mai multe localități din România ca să înțeleagă cum au ajuns să fie finanțate lucrări inutile, puse în scenă de primari fără viziune. Unii i-au primit, alții s-au ascuns.

Duminică, la „România, te iubesc!”, aflați dacă au ieșit să stea de vorbă cu ei. Tot atunci veți afla și despre zecile miliarde de lei ce se pregătesc să ia calea primăriilor prin programul Anghel Saligny în ciuda semnalelor de alarmă trase de experți din societatea civilă și curtea de conturi.

Vedem cât e de bun duminică, la ora 18, când discutăm și despre primarii pentru care există dosare penale ce stau în sertare de ani buni. Tot atunci vorbim despre rigoarea finanțărilor europene și lejeritatea cu care se obțin cele prin PNDL. Pentru că acolo unde nu există control, banii ajung unde trebuie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62257030
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 1 mai 2022

„Județe la stăpân”, partea I. Seria ”Județe la stăpân” continuă în Tulcea, județ cu un potenţial uriaş, care de ani de zile a avut peste 1 miliard de euro la dispoziţie pentru a aduce regiunea în secolul 21.

62256687
Unde se află dezvoltarea județului Tulcea, după 15 ani și peste 200 de milioane de lei în contracte publice

„Județe la stăpân”, partea a III-a. În ultimii 15 ani, firma președintelui consiliului județean a câștigat contracte publice, multe cu primăriile din județ care îi sunt în subordine, de peste 200 de milioane de lei.

62256647
Firma președintelui Consiliului Județean Tulcea a ridicat un bloc cu 8 etaje într-o zonă protejată istoric

„Județe la stăpân”, partea a II-a. În municipiul Tulcea, dejectiile se varsă direct în Dunăre, iar în centru localnicii circulă, la propriu, cu caiacul, când plouă mai serios.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.