Două mari obiective, Sarmizegetusa Regia și Ulpia, au pierdut trei milioane de euro, iar într-unul dintre situri nu s-a lucrat deloc. Firme care au câștigat licitațiile sunt apropiate de șeful județului.  

În Deltă, proiecte de aproximativ 50 de milioane de euro au fost oprite înainte să înceapă lucrările. 

România a primit bani europeni ca să transforme cetățile, castelele și Delta Dunării în locuri care atrag turiști și aduc venituri comunităților. 

Licitații pornite târziu, studii respinse și șantiere rămase în urmă au fost motivele invocate de autorități. 

Bogdan Buete, fostul guvernator al ARBDD: „I-am spus și domnului ministru, ARBDD nu va reuși să facă acest proiect”.

Proiecte de zeci de milioane de euro au fost scoase de la finanțare.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului: „A avut foarte mulți bani pe mână și da, în 3 ani de zile nu a putut să realizeze un studiu de fezabilitate”.

Întreaga finanțare pentru Ulpia Traiana, pierdută

Am mers acolo unde banii din PNRR ar fi trebuit să se vadă și am urmărit cine a semnat contractele, când au început lucrările și ce s-a făcut efectiv. De la siturile istorice din Hunedoara până la canalele Deltei, rețeta incompetenței e aceeași: timp pierdut în hățișuri birocratice, responsabili schimbați în timpul jocului și eterna fugă de răspundere.

Teodor Floru, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin Mila 23: „Există un exces de zel în a controla un proiect. În loc să existe un exces de zel de a da drumul la proiecte”.

Plecam la drum spre Hunedoara, unde două proiecte de conservare, la Regia și Ulpia Traiana, au rămas neterminate. Pentru cel de la Ulpia Traiana s-a pierdut întreaga finanțare. Investițiile, în valoare totală de patru milioane de euro, urmăreau să protejeze monumentele și să le facă mai accesibile vizitatorilor.

Prima oprire o în Munții Orăștiei la Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a regatului dac. În vremea lui Decebal, fortificații, ateliere meșteșugărești, locuințe și o amplă zonă sacră – exact locul care ar fi trebuit pus în valoare cu o finanțare în valoare de două milioane de euro din PNRR.  

Templul a avut două faze o fază de calcar, așa cum o numim noi în mod curent de atât, încă din secolul unu înainte de Hristos, ulterior, cândva în secolul unu după Cristos, a fost construit un alt templu, de data aceasta cu plinte de andezit cu mult mai mai dură și cu coloane în cazul acesta, tot din andezit care ajunge la o înălțime de aproape nouă metri.

Alin Țambă este vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara și cel care s-a ocupat de implementarea proiectelor.

Reporter: La ce stadiu sunt lucrările în acest moment?

Alin Țambă: Execuția în teren este la 50%.

Reporter: Și mai aveți două săptămâni?

Alin Țambă: Mai avem două săptămâni să depunem ultimele deconturi.

Reporter: Cât din finanțarea de două milioane de euro sperați să atrageți?

Alin Țambă: Sperăm să atragem 60% din suma totală, incluzând și studiile realizate înainte.

Reporter: Restul va trebui acoperit din bugetul local?

Alin Țambă: Suntem obligați să terminăm lucrările. Nu putem lua alte fonduri europene, pentru că ar fi dublă finanțare, așa că va trebui să folosim bani din bugetul local.

Reporter: Dar ce s-a întâmplat?

Alin Țambă: Întârzierile au început de la studii.

Ne întoarcem în istoria acestui proiect. Consiliul Județean Hunedoara semna contractul de finanțare în 2022. În iunie 2023 lucrarea este scoasă la licitație și câștigată de o firmă din județ. 

Reporter: Și când ați început lucrările?

Interlocutor: În 2024. Doar că în aprilie e greu de lucrat.

Greșit. Conform unui document semnat chiar de Țambă, în șantier s-a intrat abia în vară anului trecut, după trei ani de la primirea finanțării. Răzvan Mateescu este arheologul care a însoțit toate lucrările făcute în situl de la Sarmizegetusa. A ajuns acolo în 2023 când au făcute studiile pentru avize. În 2024 a fost obținut și ultimul dintre acestea și s-ar fi putut da ordinul de începere a lucrărilor. 

Nedumerirea vine din faptul că oamenii n-ar fi putut lucra fără arheolog care susține că a ajuns acolo abia în august 2025.  

Muncitorii n-ar fi putut face săpături fără el. Un document de șantier ne arată că prima ședința de începere a lucrărilor a avut loc în iunie anul trecut. În primul paragraf se specifică faptul că firma nu desemnase niciun responsabil de proiect până la acel moment. Doi ani pierduți care din păcate înseamnă și mulți bani pierduți. 

Potrivit caietului de sarcini, constructorul avea la dispoziție 20 de luni să închidă șantierul și era obligat să-și organizeze lucrările astfel încât vremea rece să nu conducă automat la oprirea sau reducerea programului. În sezonul friguros se continuau activitățile care nu erau condiționate de anumite temperaturi. 

Legături de afaceri între firmele câștigătoare și familia șefului CJ Hunedoara

Corespondent PRO TV: „Investiția privind templul mare de andezit și amenajarea arheologică va pierde jumătate din finanțarea prin PNDL, adică un milion de euro. Motivele sunt multiple. Studiile au durat prea mult. De asemenea, birocrația foarte stufoasă, dar și faptul că firma constructoare nu și-a respectat termenele de execuție prevăzute în contract. De altfel, această firmă este apropiată de șeful județului”.

E momentul să aflăm câștigătorul licitației. E o asociere de patru firme dintre care se remarcă două. Matalprod West, liderul, și Proactiv. Cea din urmă a deținut acțiuni la Metalprod, dar a ieșit când a fost câștigată licitația, în 2023, ca să nu existe discuții că firma care îi vânduse pe doi lei acțiunile unei alte companii fiicei președintelui CJ, face lucrări de patrimoniu la Sarmizegetusa. Concret, Proactiv este acționara la Drum Test, o firmă al cărei patron și-a cesionat acțiunile în 2010 uneia dintre fiicele lui Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, instituția care a gestionat finanțarea PNRR. În acea perioadă Nistor era deputat PSD, iar fiica lui a condus firmă timp de doi ani timp în care i-a dublat cifra de afaceri. În 2012 decide să iasă din acționariat, iar Proactiv și Doda redevin acționari. Formalitățile sunt îndeplinite de cealaltă fiica a președintelui CJ. 

Metalprod West a fost vizata de percheziții ale procurorilor europeni in urma cu aproximativ doi ani într-un dosar care viza o firma spaniola care se înscria la licitații cu documente false. Hunedorenii câștigaseră în asociere cu acești spanioli două licitații organizate de Spitalul Orăștie și Apa Serv Valea Jiului. Perchezițiile au ajuns si la Consiliu Județean.

Laurențiu Nistor a intrat in politica imediat după Revoluție și a fost primar de comună. A făcut o facultate particulară și a devenit expert în economie. În acei ani și-a crescut constant averea conform presei locale. A devenit președintele Consiliului Județean Hunedoara în 2020 după 2 ani de mandat de parlamentar. Din acel moment, cifra de afaceri Metalprod a explodat. Într-un singur an s-a dublat, ajungând la 40 de milioane de lei în 2022. De când Nistor e președinte de județ, compania a semnat în șase ani contracte în valoare de aproape 30 de milioane de euro. La Sarmizegestusa a câștigat încă două contracte și niciunul n-a fost dus la bun sfârșit. 

Într-un răspuns scris, Metalprod West îl contrazice pe vicepreședintele consiliului județean și susține că au emis ordinul de începere a lucrărilor anul trecut și că sunt în termenul celor 20 de luni contractuale. Pentru mersul șantierului dau vina pe situațiile neprevăzute specifice unui sit UNESCO ce au impus ajustarea termenelor. Compania neagă orice legătură a sa sau a asociatului unic cu familia lui Laurențiu Nistor.

Laurențiu Nistor nu a răspuns nici apelului telefonic, nici mesajelor prin care ceream lămuriri. Reprezentantul societății Proactiv spune că rolul lor în sit este minor și neagă legături de afaceri cu familia lui Nistor. 

Ne mutăm la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala provinciei romane Dacia cucerită de împăratul Traian. Orașul, situat în Țara Hațegului, la aproximativ 40 de kilometri de fosta capitală dacică Sarmizegetusa Regia, avea forum, temple, amfiteatru, palate administrative, ateliere și locuințe. Pentru valorificarea sitului, autoritățile au prevăzut prin PNRR construirea muzeu la intrare, cu spații pentru expunerea vestigiilor și un punct de belvedere, proiect estimat la aproximativ 2,56 milioane de euro. 

Reporter: Dvs. aveți ceva să vă reproșați?

Alin Țambă, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara: Nu e ușoară întrebarea, dar ne limităm în limitele prerogativelor. 

Aici ar fi trebuit să fie făcute două lapidarii și a reface o parte arhitecturală.

Amfiteatrul de la Ulpia Traiana făcuse deja obiectul unei investiții prin fonduri europene așa că această nouă intervenție ar fi transformat locul într-un punct turistic relevant. 

Ovidiu Țentea, arheolog: „Aici se pot face tot ce vedeți. Este reversibilă. Toate monumentele au fost resistematizată pentru că erau împrăștiate pe ici-colo, se pot ține spectacole și în primul rând poți să ai o chestiune de acustică”.