O operațiune de sabotaj, coordonată de Rusia în România, ”prevenită” de SRI. FOTO cu spionul rus care a filmat obiective NATO

×
Publicitate

Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat marți că - în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe - a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în România.

Potrivit unui comunicat de presă al acestei instituții, începând din februarie 2026, cetățeanul rus s-a aflat în monitorizarea SRI, făcând obiectul unei investigații ample privind tentative de acte de diversiune, materializate prin documentarea foto-video a unor centre de comunicații și baze militare naționale utilizate de aliații NATO, a unor sedii ale instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, precum și a unor infrastructuri critice.

”Datele obținute indică un tipar acțional similar celui folosit pe teritoriul statelor europene de rețele de sabotori coordonate de entități din Federația Rusă, inclusiv în cazurile dejucate în România în 2024 și 2025: cetățeanul rus era instruit de un intermediar să realizeze materiale foto-video cu obiective de interes strategic militar, inclusiv aeronave cargo ucrainene ANTONOV pe durata prezenței pe teritoriul național. De asemenea, investigația a relevat că Federația Rusă continuă să folosească persoane din categorii vulnerabile pentru derularea de astfel de activități ilegale” - precizează SRI.

Astfel, acțiunile ”specifice” întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul național.

”SRI mulțumește tuturor partenerilor naționali și internaționali implicați în asigurarea securității cetățenilor României”, mai arată sursa citată.

DIICOT: Cetățeanul rus a fotografiat obiective NATO din România

Potrivit DIICOT, cetățeanul rus are vârsta de 40 de ani și este acum cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.

În perioada februarie-iulie 2026, ”în perspectiva comiterii unor acte de diversiune/sabotaj, de tip hibrid, sub coordonarea directă a unei persoane cu care a păstrat legătura prin intermediul unor servicii online de mesagerie criptată”, acesta a ”identificat, supravegheat și colectat informații cu caracter militar”.

De asemenea, a realizat și transmis fotografii, privind tehnica forțelor armate române/aliate și deplasarea personalului și a tehnicii de luptă, la mai multe obiective (baze) militare românești și multinaționale, situate pe raza județelor Cluj, Constanța , Călărași , Ilfov și a municipiului București, ”fapte care, prin natura lor, au pus în pericol securitatea națională”, precizează DIICOT.

Astfel, urmează să fie sesizată Curtea de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală, ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul informativ al Serviciului Român de Informații și suportul structurii specializate din cadrul D.G.I.A.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62604734
Cristian Tudor Popescu: „Potra Macetarul va ajunge ministru de Interne sau șef la SRI”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat vehement după decizia instanței de a înlocui măsura arestului la domiciliu în cazul lui Horațiu Potra cu cea a controlului judiciar.  

Screenshot 2026 08 14 201602
Trupele SRI au descins pe un vas din Marea Neagră. Ce s-a întâmplat | FOTO & VIDEO

Trupele SRI au descins pe un vas aflat în Marea Neagră, în cadrul exercițiului internațional ”Black Sea 2026”, la care au mai participat structuri armate din Bulgaria și Turcia.

Sri inquam photos octav ganea
SRI, de trei ani și doi președinți fără conducere civilă. Cine asigură acum conducerea și supravegherea serviciului secret

Au trecut trei ani de când Serviciul Român de Informații a rămas fără director civil, după demisia lui Eduard Hellvig. Între timp, activitatea serviciului secret a stat în umbra lipsei de transparență.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.