Imaginile publicate pe Rightmove i-au făcut pe mulți dintre cei care le-au văzut să spună că imobilul ar putea servi fără probleme drept decor pentru un film horror. Tapetul desprins, podelele deteriorate și mobilierul vechi contribuie la atmosfera sumbră, scrie The Sun.

O păpușă de cârpă cu un aspect sinistru, așezată într-un colț al sufrageriei, completează decorul și face ca fotografiile să pară și mai tulburătoare.

Bucătăria și baia, într-o stare greu de imaginat

Nici restul casei nu arată mai bine. Bucătăria are ferestre acoperite cu scânduri, plăci murdare și vopsea umflată și exfoliată.

Baia pare și ea abandonată de mult timp. Chiuveta și cada sunt acoperite de urme de rugină, perdeaua este deteriorată, iar pereții prezintă semne evidente de degradare.

Într-o altă încăpere, șemineul este acoperit cu scânduri, tapetul verde-lămâie este rupt, iar perdelele vechi atârnă neglijent de șine.

În ciuda stării în care se află, proprietatea are o istorie de aproape două secole și există localnici care nu vor ca aceasta să fie demolată.

Construită în 1849, Station House a fost locuința paznicului unei treceri de cale ferată. Acesta avea misiunea de a se asigura că pietonii și vehiculele pot traversa liniile în siguranță.

Înainte ca barierele automate să devină obișnuite, paznicul deschidea și închidea manual porțile la trecerile unde calea ferată se intersecta cu drumurile publice.

„O oportunitate rară de renovare”

Imaginile aeriene publicate pe Rightmove arată casa ascunsă într-o grădină neîngrijită, cu vegetație abundentă, foarte aproape de linia de cale ferată.

Proprietatea face parte dintr-un șir de case istorice construite de-a lungul acestei linii.

Rightmove descrie imobilul drept o „oportunitate rară de renovare”. Casa independentă are trei dormitoare, este amplasată pe un teren generos și oferă, potrivit anunțului, „un potențial extraordinar” pentru transformare.

Prețul de pornire este de 75.000 de lire sterline (echivalentul a aproximativ 87.500), o sumă considerabil mai mică decât valoarea medie a locuințelor din Bleasby. Casele din acest sat înstărit se vând, în medie, cu aproximativ 638.965 de lire sterline (746.100 euro).

Bleasby se află pe malul nordic al râului Trent, la aproximativ șase kilometri sud de Southwell și la circa 13 kilometri sud-vest de Newark.

Licitația pentru Station House va începe pe 28 septembrie, la ora 13:00, și se va încheia la aceeași oră în ziua următoare.